08 Aug 2012 Am învățat…
 |  Category: Uncategorized  | Tags: , ,

Text de Irina B.

Am învățat să trăiesc… pentru că există o diferență între a trăi și a exista.
Am învățat să fiu bună, empatică și dedicată oamenilor, dar să nu uit că eu sunt cea mai importantă persoană din viața mea.
Am învățat să fiu îngăduitoare cu ignoranții și să fiu iertătoare cu cei răi și cu proștii.
Am învățat că a aștepta după alții înseamnă timp pierdut și amânări inutile.
Am învățat că nu are rost să mă zbat să fac parte dintr-o viață în care nu sunt dorită și nici să rămân în locuri unde nu mai am niciun rost.
Am învățat că oamenii care nu caută apropierea de mine nu îmi simt lipsa și prin urmare, cine nu îmi simte lipsa nu mă iubește.
Am învățat să fiu mai rezervată în a mă implica sufletește și să fac diferența între cei care mă iubesc și cei care doar mă folosesc.
Am învățat că dacă cineva mă iubește cu adevărat nu îmi va da motive să mă îndoiesc de asta. Am învățat că mai întâi de toate trebuie să încerc să mă ajut singură și abia apoi să strig după ajutor.
Am învățat că de multe ori în spatele bunelor intenții se ascund interese proprii.
Am învățat să nu caut mereu vinovați pentru eșecurile mele și să îmi asum cu responsabilitate și cu demnitate greșelile.
Am învățat că am voie să greșesc și că oamenii nu au voie să mă judece. Că nu trebuie să cer aprobări pentru a trăi cum vreau. Că nu trebuie să mă simt vinovată și nici să mă justific pentru felul în care îmi administrez viața.
Am învățat că am dreptul să fac doar ce vreau eu și că uneori n-ar trebui să mă intereseze ce vor alții.
Am învățat că trebuie să îmi protejez secretele și că este important să fiu selectivă în privința oamenilor în fața cărora mă pot destăinui, pentru că unii te ascultă doar pentru a afla informații despre tine, pe care mai târziu le vor folosi împotriva ta.
Am învățat că exhibandu-mi fragilitatea sufletească îmi asum riscul să se profite de vulnerabilitatea mea.
Am învățat că nu am dreptul să depind de nimeni pentru a fi fericită.
Am învățat că rațiunea nu poate fi mereu în consens cu inima și că ambele pot fi supuse rătăcirilor.
Am învățat să respect și să accept alegerile celorlalți, chiar dacă acestea îmi influențează viața și îmi răstoarnă universul. Am învățat că iubirea nu trebuie păzită.
Am învățat că nu merită să plâng după oamenii care nu m-au iubit și care m-au abandonat. Că aceia care m-au însoțit o perioadă pe drumul meu, iar apoi au cotit brusc pe alte drumuri, nu au fost decât niște umbre, care doar m-au privat de soare…
Am învățat să nu mai privesc spre trecut, pentru că nu într-acolo mă îndrept.
Am învățat că viața înseamnă alegeri și că niciodată nu este prea târziu să o trăiesc așa cum doresc.
Am învățat că atunci când iubești, nu există distanțe care să nu poată fi parcurse.
Am învățat că iubirea și binele nu le pot oferi cu forța celor care nu le vor.
Am învățat să stau uneori doar eu cu mine și să nu mă mai simt singură… și, că de multe ori pot fi înconjurată de o mulțime de oameni și totuși să cunosc cea mai cumplită singurătate.
Am învățat să mă bazez pe propriile mele puteri, să cred în mine și să nu-i mai las pe alții să mă descurajeze, sau să îmi spună ce și cât pot.
Am învățat că valoarea reușitelor mele este direct proporțională cu lipsa de importanță pe care o acord lucrurilor și oamenilor care nu merită.
Am învățat că doar eu știu cel mai bine cine sunt cu adevărat și că fiecare om mă poate vedea diferit. Că voi fi aprobată și dezaprobată în egală măsura pentru ceea ce sunt.
Am învățat să nu mai ascult păreri despre mine. Că oamenii mă vor judeca mai mult după prejudecăți proprii, decât după calitățile mele obiective.
Am învățat că oricât de bună aș fi, oamenii îmi vor căuta defecte. Iar atunci când nu le vor găsi, le vor născoci. Pentru că unii nu suportă să vadă la alții un spirit superior.
Am învățat că oricât de mult m-aș strădui, nu voi reuși niciodată să-i mulțumesc pe toți.
Am învățat că nu este important să fiu acceptată de toată lumea. Că îmi pot vedea de drum și fără să am aprobarea tuturor.
Am învățat să pierd, să uit, să iert și să ignor.
Am învățat că trebuie să existe și buni și răi, dar, că oricine se poate schimba neașteptat, atât în bine, cât și în rău.
Am învățat că omul rezonabil se adaptează lumii în care trăiește și că doar omul nerezonabil persistă în încercarea lui de a adapta lumea la el. Că dorințele și nevoile mele nu trebuie să fie o prioritate pentru ceilalți.
Am învățat să nu mai am așteptări. Pentru că oamenii nu se vor purta mereu echitabil și nu vor fi mereu recunoscători când îi ajut. Iar unii vor uita de îndată ajutorul oferit.
Am învățat că oamenii te resping dacă nu le faci mereu pe plac și te uită dacă nu mai au nevoie de tine.
Am învățat că nu sunt obligată să îmi ascund sentimentele și părerile față de ceilalți și că nu trebuie să-i menajez pe aceia care nu suportă sinceritatea.  Că a fi asertivă înseamnă a fi liberă și că nimic nu e mai de preț ca libertatea.
Am învățat să îmi cunosc limitele pentru că doar eu pot forța depășirea acestora.
Am învățat că uneori, un dialog cu mine însămi mă poate ajuta de o mie de ori mai mult, decât dacă aș discuta cu alte persoane.
Am învățat că atunci când o ușă se închide, o alta se deschide, dar totul e să nu-mi rup gâtul traversând holul dintre ele.
Am învățat că starea mea de dispoziție depinde doar de mine, nu de starea vremii, nici de toanele altora.
Am învățat să merg tot mai sigură pe propriile-mi picioare, dar să nu uit niciodată cine m-a susținut să nu cad.
Am învățat că atunci când cineva îmi face brânci, trebuie să mă ridic cu spatele, altfel ar trebui să îngenunchez și, numai Dumnezeu merită să stai în genunchi în fața Lui.
Am învățat să nu mă mai cert și să evit conflictele. Am învățat că proștii nu au acces la ironie și de aceea se vor opri la insultă.
Am învățat că dacă unii oameni mă vorbesc pe la spate, înseamnă că nu se află în poziția care să le permită să imi dea peste nas.
Am învățat că cel mai mare compliment pe care îl pot face prostiei unora, este să mă dau la o parte că să o vadă toată lumea.
Am învățat să iubesc viața cu tot ce îmi oferă, să iubesc oamenii și să iubesc tot ceea ce a creat Dumnezeu. Am învățat să zâmbesc chiar și atunci când sufletul îmi plânge și, că după orice zi grea există un mâine, care îmi va oferi noi șanse de reușită.
Am învățat să fiu eu și să nu îmi fie teamă să mă arăt cu bune și cu rele.
Am învățat să mă iert și să mă iubesc.

***

Pe Irina o mai puteti citi si aici.

You can follow any responses to this entry through the RSS 2.0 feed. Both comments and pings are currently closed.

2 Responses

  1. Irina, eu n-am invatat nici jumate din cate ai invatat tu – nu sunt prea buna la invatatura!:), dar iti doresc bun venit pe Oaspete! Sa ai o sedere placuta la noi! :)

  2. 2
    Irina B 

    Multumesc mult!
    Succes si multe impliniri!