18 Aug 2012 In lipsa ta mi se cam intampla o gramada de viata
 |  Category: Uncategorized

Text de Diddle Did.

Foto: Pictura de Stefania Nistoreanu

Te-ai trezit si tu sa ma suspectezi ca nu-mi imaginez cum vor sta lucrurile. Lucrurile stau mereu la fel, oricat incercati voi sa le schimbati pozitia. N-ai decat sa dormi pe bufetul de bucatarie, nu pacalesti pe nimeni, poate cel mult pe tine, o vreme, dupa care, suprinzator, vechiul rahat se intampla din nou. Sa-ti zic cum. Ca sa nu te mai obosesti.

Initial n-o sa ne prea stim, nu cred in destin, cred in pete puse. Ne vom arunca inainte cu capetele astea doua. Al meu mai frumos decat al tau, dar tu pari a fi mai destept. Te uiti intr-o zi la mine, cine stie unde m-ai vazut, cine stie ce ti s-a parut si incepi sa-ti amplifici involuntar gandurile de bine. Toti stim ca pe aici e cam de rahat, jucam in acelasi serial fara sfarsit, cu episoade cam la fel de lungi si de proaste si cu scenaristi de mana a treia. Adica uita-te si tu ce replici dai si primesti de treizeci de ani incoace. Ca sa nu mai zic ca nici soundtrackul nu te da pe spate. Dar n-avem alternativa si uneori ni se pare ca e chiar fain.

De exemplu, cand te indragostesti. De aia iti zic, hai sa-ti scutesc timp. Dupa ce ca avem putin. Ce, tu stii cand a trecut deja jumatate din el? O vara, o curatenie generala, o inmormantare, un examen, niste nervi si niste ficati mancati, niste futeri de creieri si alti porci taiati cu ocazia craciunului. A, si iepurasul de Paste. Asta e chiar misto ca nu se imbraca oamenii in el, in asta chiar poti sa crezi nestingherit toata viata.

Bine, deci ne-a ramas rasul si “iubirea”. Ca ce altceva, iti dai seama ca poti sa ajungi ce vrei tu, stii bine cand te pui in pat ca nimic nu conteaza de fapt. Si ni s-au dat astea doua sa abuzam de ele, sa ne credem superiori altor specii si sa avem mereu iluzia salvarii. Ca se poate, doar ca inca n-am gasit noi. N-ai gasit nici acum, relaxeaza-te.

Cu mine o sa razi pana n-o sa mai poti, ca tu crezi ca eu glumesc dar eu vorbesc serios si tot ce acum ti se pare amuzant o sa te loveasca peste o vreme. O sa ne inchidem in casa o vreme si dupa ce ratam termenul la factura de curent si ne vor taia si internetul, ne vom trezi la realitate. Tot in realitatea aia vom declara cu maxima seriozitate ca ne iubim. Noroc ca n-ai renuntat la idee dupa ultima dezamagire, nu? Erai cat pe ce. Dupa ultimele sapte mii de dezamagiri. Ce bine ca ti-ai pastrat rezerve in privinta subiectului, pana m-ai gasit pe mine de urmatorul subiect, ultimul. Speri tu. Eu nu sper, ca eu stiu.

Cum pentru inceput vei dori sa ma cunoasca familia ta. Inca de aici intram in niste chestii pe care nu le doresc scoase la suprafata, din moment ce tu ai familie si eu mai am doar jumatate din asa ceva. De cand eram mica simt ca nu mai am familie, am doar obligatii. Obligatia de a nu ma plange ca altii au fost mai norocosi. Obligatia de a multumi ca m-am intalnit devreme cu moartea si ca n-am trait intr-un balon de iluzii in care sa mi se para ca ce frumoooooos e totuuuul. Adica normal ca e si frumos, uite si tu ce frumos esti cand te uiti asa prostit la mine si ti se pare ca rad minunat si ca de fapt nici asa grasa nu sunt si nici dintii din fata nu mi s-au strambat excesiv dupa ce i-au inghesuit maselele de minte.

Sa iti cunosc parintii o sa fie o provocare pentru mine, va trebui  ma prefac ca sunt complet normala, ca n-am nici o obsesie, si ca, de exemplu, nu ma deranjeaza deloc asimetria. Tu realizezi ca daca ai tai au in casa un tablou care sta asa, mai intr-o rana, pe mine o sa ma apuce damblaua si in timp ce servim supa la ei in sufragerie, o sa ma ridic brusc sa indrept tabloul cu o miscare scurta si nervoasa. Ca nu rezist mai mult de o ora sa vad deranj in univers. E totul atat de haotic si lipsit de logica, incat imi vine sa fac eu ordine atata cat pot. Deci daca n-aveti de gand sa va asezati pantofii in hol in asa fel incat sa fie perfect paraleli, mai bine nu va descaltati deloc. Ca sa nu mai pomenesc ca a trebuit sa ma descalt la intrare in casa copilariei tale. Mai prost obicei decat asta, cred ca nu e decat ala sa vina sa te pupe lumea pe ambii obraji cand tu stai langa un sicriu care include un om drag sfarsit. Dintre cei sapte oameni dragi de pe lume. Din care deja au murit jumatate si nici treizeci de ani nu am, dar sa trecem peste.

Nu stiu daca doar la noi in tara este un asemenea obicei cretin sau si prin alte parti, am uitat ce faceam prin alte parti, dar oameni fericiti oricum nu am gasit pe nicaieri. Deci maica-ta o sa se uite de sus la mine in timp ce eu imi desfac bareta de la sanda, si cum mi-a avansat miopia si la voi in hol e cam intuneric, mie o sa-mi ia o vreme pana ma descalt si deja incep sa ma enervez din cauza pozitiei de inferioritate. Apoi vine taica-tau si el o sa fie rezervat. Maica-ta e cam isterica, mi se pare, dar, stai linistit, sunt obisnuita de la mine. In isteria ei, dupa ce ai anuntat-o ca vii cu mine, a pregatit asa: icre, vinete, salata de boeuf, supa de pui cu taitei de casa, piure, friptura de porc la cuptor cu legume, salata asortata si oricum a scos pentru orice eventualitate si borcanul cu castraveti. S-au inmuiat putin, dar nu exagerat, in alti ani i s-au tinut mai bine. Sigur ca da, doamna, n-ati vrea sa schimbam retete referitoare la muraturi? Azi noapte mi-o trageam dumnezeieste cu fiul dumneavoastra aici de fatza, stiu ca dumneavoastra credeti ca e foarte destept, dar, scuzati-mi roseala din obraji, e inca pe atata de potent. Da, in otet stau mai bine decat in sare dar conteaza si umezeala din camara.

Pai bineinteles ca iti respect parintii, cand te porti frumos cu mine aproape ca ii si iubesc, ca existenta ta a fost cu putinta doar datorita lor si bunului Dumnezeu, dar mie imi place sa iubesc oamenii de la distanta, ca de aproape se strica filmul si trebuie sa vorbim, sa povestim, sa ne banalizam acolo. Eu sunt intr-o permanenta dieta, desi tu ma minti ca nu sunt atat de grasa precum ma vad in capul meu. Dar ca sa nu o jignesc pe maica-ta, o sa incep sa sorb din supa aia. Fiind extrem de atenta sa nu scot vreun sunet. Ca asa m-au stresat ai mei cand eram mica, sa mananc ciorba in liniste si felul doi neaparat cu stanga. Adica iti dai seama, eram la un moment dat saraca si mancam niste cartofi fierti si apoi prajiti cu ceapa si boia si eu ii mancam cu stanga. Mi-a venit si mie sa rad de ridicolul situatie, noroc ca n-a durat mult si am revenit la somon. Pe asta il respectam, e un peste pe cinste, mi-e si mila.

O sa fie liniste o vreme si eu nu sunt tocmai omul care sa nu analizeze situatia in avans, asa ca o sa ma gandesc la urmatorul subiect si nu stiu care sa fie. In afara de ala ca mie deja mi-e rau de la atata supa si stii ca de fapt mie nici nu-mi place supa, imi aduce aminte de boala si de datorii, supa sa-mi dati mie numai cand sunt bolnava si nu mai vreau sa fiu bolnava niciodata. I hate supa. Mai bine facea o ciorba de fasole si mancam toti cu ceapa sparta cu pumnul si am fi zis doamne ce ridicoli suntem asa politicosi cum incercam sa fim, da-o naibii de treaba.

Vreti va rog sa nu ne mai prefacem. Peste zece ani de acum inainte, fiul dumneavoastra va merge la curve. Apoi, pentru ca realizeaza si el ca termina prea repede fondurile familiei, isi va face o amanta permanenta. Iar eu o sa aflu fara sa vreau, ca de ultima data cand am aflat ca eram inselata in mod constant, nu mai cotrobai nimanui prin telefon sau prin mail, vreau sa traiesc in iluzia ca mie nu mi se intampla, doar altora. Nu asa faceti toti? Si-o sa va sun sa va spun ca aveti un nenorocit de copil care se duce cu altele in timp ce eu ii calc rufele cand pentru mine n-am facut asa ceva si cine dracu m-a pus sa-l cunosc si sa zic da atunci cand toata fiinta imi striga nu. Dar stateati toti acolo in sfatul ala popular, asa imbracati cu pantaloni la dunga putin cam scurti incat sa vi se vada sosetele neasortate, cu fuste pana sub genunchi si cu pantofi scalciati pe care nu i-ati mai purtat de la ultima nunta falsa si cu florile alea pe jumatate ofilite in mana si cu fetele ranjite si cu tavile de prajituri cu creme colorate si sintetice, lua-v-ar dracu pe toti, am zis da si am ranjit in poza, ce era sa mai fac. Si-acum ma inseala exclusiv din vina lui, ca eu n-am facut nimic, eu nu m-am schimbat deloc de atunci de cand m-ati cunoscut dumneavoastra la primul nostru pranz impreuna.

N-o sa ma intelegeti, desigur, si imi veti scoate ochii ca eu n-am avut casa cand m-am maritat, am venit cam cu mana in cur, cu doua laptopuri si tot atatea pisici, cu un hard extern si… m, nu mai am nimic relevant. Da, deci dupa ce ca m-a facut el doamna, ia te uita cum comentez acum ca s-a dus si baiatul sa futa la alta, mare chestie, de parca femeia nu e datoare sa ierte, sa indure si sa fie fericita by default. Ca a adunat-o unu de pe drumuri. Si apartamentul in care stam e tot din banii dumneavoastra, stiu, ca la nunta au venit foarte multe rude din partea voastra, eu v-am zis ca mie mi-au murit oamenii, de ce nu m-ati bagat in seama cand incercam sa va temperez cu invitatiile alea in numar de trei sute. Adica eu chiar am trecut peste faptul ca lipsea un i nenorocit din textul de pe invitatie. Cred ca nu stiti cat suflet mi-a consumat treaba asta, sa ma marit in absenta i-ului. Si mai ales a iubirii.

Dar asteptasem de treizeci de ani si nu am gasit nici o iubire. Si el era fericit cand radeam si era destul de potent si chiar am crezut ca putem compensa lipsa profunzimii cu asta. Am intarziat de nenumarate ori la serviciu ca sa ne incepem ziua cu o minunata partida de sex si vreo cativa ani chiar incepusem sa cred ca am facut alegerea corecta, pana cand m-am plictisit de moarte de figurile lui, de cum ma antinge, de fatza pe care o face cand termina, de burta care crestea indirect proportional cu rabdarea pe care o mai avea in legatura cu cretinatatile mele care inainte il distrau si tot asa. Acum se culca cu alta, vine tarziu acasa, pleaca devreme si apartamentul este pe numele lui si eu nu prea stiu ce sa fac. Zic merci sa nu ma bate si rabd, va mai sun pe dumneavoastra din cand in cand sa vorbiti cu el, sa-i ziceti ca nu asa se tine o casnicie etc.

In realitate am ajuns deja la friptura si ma rog doar sa nu fi pregatit si vreun desert pentru ca atunci chiar o sa vomit si nu stiu daca ajung pana la baie, mai ales ca aveti atatea carpetutze prin apartamentul asta si ma impiedic de ele si nu stiu pe care parte se deschid usile. E ca atunci cand eram cu Catalin in taxi prin Bucuresti si el insista de trei kilometri la sofer daca se deschid geamurile automat, bai dar mai termina cu subiectul asta, ce tot ai, si avea ca ii venea sa vomite si se pregatea si el de moment, pe care moment l-a amanat totusi pana am ajuns la el in scara blocului si a vomitat acolo si eu imi tineam poseta in mana si ma gandeam ce dracului trebuie sa fac, sa las poseta si sa-l tin de frunte cum facea mama cu mine cand aveam rosu in gat si temperatura excesiva sau sa-l las sa se descurce singur si alta data sa nu mai bea atata dar el bea de fericire ca eram impreuna deci nu era oricum bine sa-l cert si-n final as dori daca se poate sa nu mai vomitati atata. Si sa nu mai transpirati atata.

In fine, acum vom sta la o cafea si vom porni si televizorul sa urmarim actualitatea. Eu nu mai am televizor de unsprezece ani dar o sa pretind ca imi pasa. De actualitate. Mai ales ca de noutatile mele sunt satula. Si-n timp ce mai vorbiti si voi dracului ceva ca va stiti mai bine, mai tine-o si tu pe maica-ta asta de vorba si lasa-ma sa ma gandesc cum voi juca sarbe la nunta cu toti unchii tai exuberanti care apoi ma vor lua la o invartita, ca doar nu ei trebuie sa isi tarasca rochia aia grea dupa ei si nu ei trebuie sa se atinga pe spatele de care s-a lipit camasa transpirata. O sa rad mult si o sa ne invartim in jurul cameramanului care imortalizeaza cea mai fericita zi a vietii mele.

Nici nu mi-am imaginat vreodata altfel.

Altfel decat ca o sa calculam la sange meniul, o sa numaram feliutele de sunca de la aperitiv si sarmalutele si sa speram ca nu strica nimeni darul, ca mai apare cate un hagi tudose d-asta parcimonios care vine cu banii lui mucegaiti si ne distruge aritmetica facuta din iubire. Cat costa de persoana acest spectacol cu noi doi fericiti, mai ales eu? Tu o sa te uiti la mine si n-o sa banuiesti ca imi vine sa fug. As dori sa fure cineva mireasa si sa o ascunda atat de bine incat sa nu o mai gaseasca nimeni. As dori sa nu ma fi speriat niciodata de singuratate si nici ca voi muri inconjurata doar de pisici. As dori sa nu ma compromit niciodata in halul asta, dar nu mai mi-a ramas altceva de facut. Sunt toti din jur fix asa si incep sa ma simt defecta. Ca, de bine si mai ales de rau, ei sunt cate doi. Danseaza in jurul bradului de craciun si merg la supermarket si fac cumparaturi de pe o lista anume ca doar nu cheltuim bani in deriva. Si au cu cine sa mearga in vacante la mare. Si au cu cine sa isi cumpere apartamente ca au doua salarii, nu unul. Si au cu cine sa faca copii. Si, daca isi rup o mana, doamne fereste, exista cineva care sa ii scarpine pe spate. Au ce sa-ti arunce in fata, tie, ramas singur ca un bou sau ca o vaca. Ca ei isi construiesc o relatie pe termen exagerat de lung, ca asa se face, cu compromisuri si cu trecut peste, ce crezi tu, ca exista iubiri nesfarsite si rezonante intergalactice intre doua fiinte? Exista pe dracu. Exista ceva, normal, cate putin din toate, acolo, o iluzie, o aparenta in numele careia ne mobilizam in fiecare zi ramasa a vietii. Si ce daca fiecare viseaza noaptea cu totul altceva decat i s-a intamplat peste zi. Nu stie nimeni.

Ai dormit bine, draga?

Desigur.

De mult nu mai doarme nimeni la nimeni in brate, e mai confortabil chiar sa te odihnesti in camere separate, ca unul sforaie, altul da aere excesiv, ce credeti voi, ca deranjul la stomac tine cont de imaginea de perfecti pe care vreti voi sa vi-o pastrati; si da, ne intalnim de doua ori pe saptamana si ne varsam hormonii adunati in timp ce ne imaginam scene de pe redtube. Si ii dispretuim pe aia care au ramas singuri. Nimeni nu i-a vrut, iti dai seama ce caractere? Bine ca nu suntem naibii ca ei, ce era sa n-aiba cine sa ne ajute cu plasele astea. Sau cu covorul. Sau cand trebuie sa schimbam butelia. Sau cand nu stim sa ne coasem nasturii.

In numele iubirii, va trebui sa incerc sa nu ajung cu absolut nimeni aici. In numele rasului si al iubirii, singurele chestii de care ne putem agata si noi pe lumea asta. Va trebui sa rad mult cu oamenii destepti si putini pe care am sa-i mai intalnesc de acum inainte. Sa radem pana lesinam si pana aproape ne iubim. Si-atunci sa ne oprim si sa ne stergem numerele de telefon si sa mergem mai departe. Incercand sa nu uitam niciodata, niciodata de ce niciodata nu vom zice da cand toata fiinta striga nu.

Pe lumea asta nu pare a fi loc de frumusete. Lumea in sine e frumoasa, aproape ca iti dau lacrimile cand te uiti la unele peisaje, de exemplu, sau la pisici, cum sunt asa pufoase si lungi si incap in ele toate organele alea mici si perfecte si au un motoras mic in cap sau in gat de unde fac purr purr, da, vezi cata frumusete este pe lume, cum stie atata apa sa existe, numai si pentru ca exista adunari intinse de apa si deja ar trebui sa fim in extaz, eu chiar sunt. Dar vezi, e atat de frumoasa lumea asta incat nu mai e loc si de frumusetile noastre contruite artificial.

Astea dureaza atat de putin.

E adevarat ca in unele nopti putem invinge toate legile astea. Ale nonsensului, ale fizicii, ale mortii. Sunt cateva momente. Numarate. Care pe ceas dureaza putin, dar eu le am mereu cu mine exagerate in creier. Noptile alea mici cand sunt atat de atenta sa nu uit nimic. Nici un detaliu. Imi zic uite ce fericita sunt, uite ce bine este, uite ca exista, uite ca se poate, uite ca nu ai voie sa uiti. Si nu uit. Mai ales ca sunt atat de putine la numar. Mai ales ca au fost atat de intense incat pot sa mai trec prin urmatorii saizecideani care sa fie cum vor ei, eu mi-am primit portia de ambrozie.

De aia pot sa rad cand se intampla morti, cand se face cacatul praf, cand se termina cand nici nu apuca sa inceapa, adica mereu. Rad pentru ca am gasit fisura si m-am ambitionat sa nu uit. Stiu exact ce imi trebuie si imi trebuie atat de putin ca sa-mi ajunga ani de zile.

Da-mi si tu asta. Da-mi si tu asta. Si apoi sterge-mi fara mila numarul de telefon.

Nu sunt tarfa. Doar imi caut portia de nemurire si n-am gasit-o decat intr-un singur loc. Stai si tu putin locului. Imi va ajunge pentru urmatorii ani. Fii si tu in locul ala unde e atat de neaglomerat, e asa ca pe o insula aproape pustie cu multa apa in jur si cu cer infinit. Unde niciodata nu e noapte si nici un sfarsit nu isi poate baga coltii.

Sa imi fii.

***

Pe autoarea acestui fabulos text o mai puteti citi si aici.

You can follow any responses to this entry through the RSS 2.0 feed. Both comments and pings are currently closed.

3 Responses

  1. cunosc pe cineva care a facut un copil. si i-a umplut sufletul. si asta mi-a umplut sufletul. apoi a iubit. apoi a ales. apoi a mai facut un copil. si asta mi-a umplut sufletul. si asta i-a umplut sufletul.. in scurt timp lumea se va umple de suflete. si de drumuri.. pline. ce noroc ca pamantul e rotund! totul e sa nu te opresti.

  2. 2
    Myrtisl 

    I regard something genuinely interesting about your website so I saved to bookmarks .

  3. 3
    7Doors 

    Citind aceste randuri mi-am amintit versurile lui C.Baudelaire:
    Atatea juvaeruri sant
    Uitate-n bezna si-n mormant
    Dormind in veci necercetate.
    Atatea flori dau in zadar
    Parfumul lor subtil si rar
    In taina si in singuratate.