Text trimis de Simona Sanda
Am vrut să strâng iubirea în pumn. S-o feresc de ochii lacomi şi răuvoitori. Şi de teama înnăscută că o pierd, că lacrimile de fericire se vor preschimba în lacrimi de dor, în nopţi nedrept de albe şi stinghere, într-un trecut dureros de prezent şi amar.
Şi totuşi, n-am strâns-o în pumn. N-am putut. Dar am strâns-o la piept. I-am deschis uşa sufletului meu, am chemat-o şi ea a venit. Şi, deşi mi-e dragă şi scumpă, n-am zăvorât uşa în urma ei. Am vrut să rămână aşa cum o aflasem: liberă şi neîngrădită. Şi pentru prima oară, am simţit cum teama păleşte de drept, de fapt şi de necaz. Pentru că am ales să cred în ochii ce îmi privesc chipul şi îmi citesc gândul, în atingerea ce îmi dezmiardă trupul şi sufletul deopotrivă.
Azi se împlinesc două luni de dragoste regăsită, aşa cum o numesc eu, căci drumurile ni s-au întâlnit prima oară acum patru ani şi mai bine. Întâlnirea de atunci a fost scurta şi poate prevestitoare, dar noi eram prea cruzi pentru a-i desluşi sensul şi rostul. Îmi doresc uneori să fi înţeles de atunci, să-mi fi anticipat fericirea şi s-o fi aşteptat cuminte până acum. Lăsându-mi mintea să zburde nestingherită pe tărâmul fanteziei, mă întreb cum ar fi fost dacă era el primul meu iubit? Cum am fi fost noi acum? Nu pot să emit o sentinţă definitivă şi irevocabilă, timpul curge ireversibil într-un singur sens, dar uneori trişez, intru pe contrasens şi îmi imaginez ce ar fi fost dacă. Şi nu din lăcomie, nu pentru a mai câştiga niscaiva ani de fericire, ci pentru că îmi doresc să îi pot oferi iubitului meu ce am (avut) mai frumos si mai curat.
Dar mă încăpăţânez să cred că nimic nu e întâmplător, că există un motiv pentru care lucrurile s-au rânduit astfel. Azi iubesc şi sunt iubită. Sunt fericită când iubitul meu mă ţine în brate, când mi se destăinuie, când mă ascultă, cand mă tachinează, când mănâncă doar ca să mănânc şi eu, când transmite complimente bucătarului, deşi tentativa culinara era, eufemistic vorbind, ratată (ca, de exemplu, atunci când am adormit îmbrăţişaţi şi ne-au trezit suavii vapori de mâncare prinsă pe foc, iar el a mâncat cu poftă, asigurându-mă că „nici nu se simte”).
Leann Rimes are un cântec superb în care identifică dragostea cu un trandafir. Eu îmi recunosc iubirea în petale de crin. Un crin de grădină. Alb. Inmiresmat. Năucitor. Splendid. Gingaş.
***
Pe Simona Sanda o mai puteti citi şi aici.
Oaspetele de saptamana asta, Simona Sanda, isi canta fericirea in note delicate, fara ostentatie si focuri de artificii. De aceea eu o cred. 🙂
Simona, e frumoasa dragostea ta asemeni unui crin. Si frumoase si fotografiile de pe blogul tau.
Citindu-ti povestea, ceva din mintea mea a spus : uite, totusi e posibil. Iubirea se intampla in realitate, nu e ceva utopic, nu e imposibil de atins.
🙂
Mi-a ramas agatata o idee: e vorba de reintoarcerea la cineva din trecutul nostru. Eu una, nu mai pot. O data ce am plecat de langa cineva, sunt bine plecata. Asta, desigur, nu inseamna ca nu e posibil la altii 🙂
Probabil ca e posibil asta atunci cand celalalt nu te-a ranit. Chiar habar nu am 🙂
am făcut şi o vizită pe blogul tău, simona sanda, unde ţi-am găsit zâmbetul printre mozartine şi o floare de crin.
dragostea este o floare de crin? 🙂 în istoria sa lungă, ea a fost deseori atribuită lui Isus Hristos, dar şi Fecioarei Maria (şi desigur, a fost floarea regalităţii franceze), dar mă leg în primul rând de Hristos, cel care a şi amintit crinul în parabolele sale. şi dacă El, cel care a iubit oamenii cel mai mult era asemeni florilor de crin, cum însuşi pliniu spunea, vorbind de măreţia Fiului şi smerenia Sa, atunci da, te cred, te cred pe cuvânt,căci dragostea este, trebuie să fie nu trufaşă şi gălăgioasă, ci smerită asemeni cupolei albe, pure, mereu plecată.
Lotusule, eu nu m-am intors la un fost iubit. Am fost colegi de serviciu o scurta vreme, pe cand eu eram oricum intr-o alta relatie :D. Dar, dupa cum prevede si intelepciunea populara, ce-i al tau e pus deoparte :), Patru ani, inimile noastre au iubit ce nu era al lor, au plans, au strigat, au tacut, au murit si-au renascut. Si abia atunci, ca doua vapoare ce ies victorioase din lupta cu marea splendida si dezlantuita, ne-am intersectat in ruta…Si-am ancorat in acelasi port. 😀
Psipsina, asta imi transmite si mie floarea de crin: inocenta, puritate, dar si o anume tarie, forta, fara a fi insa, catusi de putin, trufasa, ostentativa :).
Va multumesc pentru gandurile frumoase pe care le-ati impartit cu mine. 🙂
Sa ma ierti, Simona, dar din goana calului iti ilustrasem textul despre iubirea ca un crin alb cu unul rosu!
Am remediat! 🙂
Acum este perfect! 😀
pot să vă pun linkul cu parfumul florii de crin? sau e reclamă şi mă urechează alina? sau îl găsiţi singure şi vă spun că l-am scris de paşte?
offtopic, mi s+au deschis crinii, i-am fotografiat dimineaţă şi pisica şi-a pudrat nasul curioasă: roşii cu miez alb… copleşitori!
Mi-i si imigainez, sunt divini cand se deschid. Am intrat pe blogul tau, nu am dat inca de linkul cu parfumul florii de crin, dar am aflat ce parfum a purtat Kate in ziua nuntii :D, si mi-a mai atras atentia urmatoarea fraza “nu îmi cumpăra flori. orice floare odată tăiată este deja moartă.” N-am suportat niciodata florile taiate, mi-a fost mereu drag sa le vad in gradina, vii si splendide…
simona sanda, pe bogul meu, în widgeturi, găseşti revista on line unde scriu despre parfumuri constant.orice completări sunt binevenite. 😳
mulţumesc.
psi, draga mea, poti pune ce link vrei! Suntem mandre sa-ti facem “reclama”! 🙂
😳 mulţumesc alina!
iată povestea crinului: http://www.clementmedia.ro/2011/04/21/crinul-floarea-de-paste/
Atat de frumos ai scris Simona… ma regasesc si eu intr-o stare de euforie (prematura probabil 😀 ) si am gasit cuvintele tale atat de calde si frumoase… Si zambetul s-a facut cat casa la vederea pozelor. Am gasit in ele fericire si lumina pe chipul tau… exact ca in cuvintele scrise. Iti doresc, nu luni, ci ani multi si frumosi alaturi de iubirea ta! Sa va iubiti mult!
Iti multumesc din suflet, Andres, pentru aprecieri si urarile calde! Ma bucur ca fericirea mea e contagioasa! 😀 Multe zambete “cat casa” sa iti lumineze chipul si sufletul de aici inainte, iar “iubirea vesela, nebuna, lipsita de griji si plina de vise sa se transforme intr-una matura, puternica, de nezdruncinat”, caci nu stiu fericire mai mare pe lume!
Simona, multumesc mult pentru participare! 🙂 Si sa ramai asa fericita mereu!!
Alina, eu iti multumesc pentru gazduire! Cu siguranta, ne vom mai “auzi” 😀
Foarte frumos crinul. Si pentru mine dragostea e un crin. 🙂
I raelly needed to find this info, thank God!
RTrzW3 yrnjceyinuno
8aEmS3 , [url=http://vbubjrkimkbk.com/]vbubjrkimkbk[/url], [link=http://ndovrjyukhqa.com/]ndovrjyukhqa[/link], http://ehlbxdyieqte.com/