Text trimis de Kevin, locul III la concursul Boncafe “Scrisoare pentru Moş Crăciun“.

Încep prin a-ţi spune că îmi pare rău. Îmi pare rău că timpul m-a schimbat, mi-a luat copilăria dulce căreia îi duc aşa tare dorul. Tot ce s-a întâmplat în atâţia ani pe care i-am trăit m-a maturizat şi toate astea m-au făcut să nu mai cred în tine, Moşule. Şi îmi pare rău pentru asta, pari a fi aşa un om bun în poveşti, dar, vezi tu… eu nu mai cred în toate. Totuşi, îţi scriu ca să mai simt măcar o dată ce-am simţit când n-aveam griji, când tu erai eroul meu de fiecare dată când Crăciunul îmi bătea la uşă, când “îmi aduceai” dulciuri şi jocuri care păreau să-mi facă lumea atât de minunată.

Sper în continuu, de asta am un motiv în plus pentru care îmi voi pune gândurile aici. Poate părţi din tine există, poate când îmi voi spune dorinţele cineva o să le audă şi va fi mai bine pe viitor.

E mult ce-ţi cer, e adevărat, îmi cer scuze pentru asta, dar tu pari singurul căruia îi pot spune tot ce simt, căci nu mai am prea multă credinţă în lumea asta.

Aş vrea o lume diferită, cu toţi visăm la asta în felul nostru, ştiu, dar eu vreau ceva special. Vreau ca oamenii să observe frumuseţea vieţii, vreau să aibă toţi timp să privească cât de frumoasă e natura, cât de frumoase sunt stele, felinarele ce luminează noaptea străzile, culorile din noapte, florile, iubirea, fericirea, soarele, apa, zăpada, păsările călătoare… Toate chestile mărunte vreau ca toţi să le observe. Să fie mai mult timp pentru fiecare om de pe pământ. Aş vrea tare mult să nu se mai facă diferenţe între oameni, pentru că toţi suntem la fel, ceea ce ne schimbă e gândirea, nu culoarea, înălţimea, frumuseţea, banii sau orice altceva ce pare diferit fizic sau exprimat în simple hărţi. Nu ne naştem cu răutate, trăim şi-o dobândim în timp, fiecare om are dreptul la o viaţa mult mai bună. Te rog, încearcă să schimbi ceva.

Eu am plâns pentru răutatea lumii, am plâns, căci nimeni nu mai observă ce-i frumos şi ce contează în viaţă. Acum, cu lacrimi în ochi îţi scriu moşule, conştientul îmi spune că e imposibil ce-ţi cer şi de aceea mi-am pierdut credinţa.

Mult timp am crezut că pot schimba chiar eu ceva, dar eu sunt doar un om, iar oamenii în oameni au pierdut speranţa. Dăruieşte-le-o înapoi!

Vreau ca oamenii să cunoască iubirea exact aşa cum am făcut-o eu, dar, te rog, nu îi lăsa să sufere din iubire, nimeni nu merită asta. Dă-le alte motive să fie nefericiţi, ca să se bucure când au fericire, dar nu-i răni în dragoste, e cel mai frumos sentiment de pe tot pământul, nu vrea să-şi piardă speranţa în ea.

Violenţa, ce poţi rezolva cu ea? Absolut nimic. Ia-le oamenilor dorinţa de a lovi – o cicatricie, un os rupt, o vânătaie se vindecă repede, dar nu şi sufletul rănit prin aceste fapte ilogice. Dăruieşte mai multă bunătate în inimi şi mai mult timp. Te rog!

Sigur nu am exprimat bine ce am în minte doar prin cuvintele acestea, de aceea te mai rog încă un lucru: poţi oare să intri în mintea mea? Să vezi ce văd şi eu? Dacă da, fă asta, te rog… Simte şi tu ce simt şi eu şi poate aşa vei înţelege. Mulţumesc pentru că m-ai ascultat, bătrâne, acum te las şi mă duc în lumea mea, acolo unde pot visa că tot ce ţi-am spus şi mult mai multe pot deveni realitate!