Text de Sofia Dumitriu, psiholog

Acum ca isteria sarbatorilor s-a potolit, ca povara de a “face” ceva de revelion a trecut, ca SMS-urile prea-pline de intelepciune sablon nu mai blocheaza reteaua, ne putem regrupa fortele si concentra pe ceea ce conteaza: se apropie scadenta fericirii.

Inceputul de an este un pretext bun pentru decizii si strategii de vindecare a trecutului, de infrumusetare a prezentului si de a fauri un plan constructiv de viitor. Stiu, suna serios. La fel ca si viata ta, cu deciziile ei compexe si complicate.

Fericirea nu este un mister, nu vine din senin, ci este rezultatul unor impliniri pe anumite planuri:

emotional – relatiile de dragoste

material – succesul financiar

social – statutul pe care il avem

spiritual – sentimentul de sens si de evolutie.

La acestea se adauga atingerea imaginii de sine ideale – adica modul in care ne-am dori sa fim cu adevarat, aceasta incluzand aspectul fizic, pozitia sociala, influenta si puterea pe care o avem in relatiile de prietenie, familiale si de business.

Experienta mea in practica psihoterapeutica m-a facut sa inteleg ca, de multe ori, motivul pentru care oamenii taraganeaza schimbarea este lenea. Omul spera, convenabil, ca exista o pilula care sa ii metamorfozeze starea instantaneu, care sa ii aduca motivatie si hotarare, care sa ii insufle optimism si efervescenta, care sa creeze calm si intelegere.

Ei bine, nu, nu exista. Medicamentele prescrise de psihiatri (si la care probabil visezi si tu in secret) folosesc doar momentan pentru a reduce din efectele unei crize de depresie, anxietate astfel incat, stabilizat, individul sa poata sa investigheze si sa rezolve adevaratele motive care l-au adus in acea stare.

Adevarul dureros este ca trebuie sa depui efort pentru schimbare. Mentinand insa tot timpul in campul constientei rezultatul final –  satisfactia, implinirea, iti vei gasi curajul si motivatia sa incepi sa fii designerul propriului destin. Nu iti face griji, va fi fashionable rezultatul – satisfactia si fericirea sunt intotdeauna la moda.

Asa ca lasa ipocrizia la o parte, renunta la povestea pe care ti-o spui tie si celorlalti si care justifica de ce nu faci ceea ce trebuie sa faci si asuma-ti responsabilitatea propriei fericiri.

Ce ai putea incepe sa faci concret pentru tine?

1. Confrunta-ti adevaratele probleme. Nu te mai pacali ca esti bine, ca esti acolo unde ti-ai dorit sa fii, ca esti fericit in relatia in care esti sau ca iti place sa ai cateva kg in plus. Problemele acestea le are toata lumea, ce te poate face sa fii deasupra mediocritatii este modul in care reactionezi la ele si mai ales, succesul in a le depasi.

2. Fii constient de prezent si nu mai trai in trecut sau in viitor. Lasa iubirile apuse pe rafturile prafuite ale trecutului si nu evada in reverii existentiale amanand fericirea pentru cand o sa fii tu…sau o sa ai tu…sau o sa intalnesti tu…sau o sa pleci tu….
Trecutul trebuie vindecat si iertat, altfel nu vei putea niciodata sa ai relatii armonioase pentru ca umbrele trecutului iti vor sabota meschin interactiunea personala.

De obicei cautam sa compensam in prezent pentru ceea ce nu am primit, nu am avut sau nu am fost in trecut. Cu cat trece timpul si frustrarile sunt mai mari, cu atat cautam sa ne primim “razbunarea” fie printr-o dragoste nemaivazuta, fie prin succes material sclipitor, fie prin pozitie sociala uber-influenta. Iar daca latura intunecata este mai activa, vom compensa in comportamente anesteziante, menite sa ofere placere si confort instantaneu: exces de mancare, alcool, stimulante, sau relatii de co-dependenta emotionala. Sau exces de youtube si facebook.

3. Incepe sa te bucuri de ceea ce ai. Recunostinta, despre ea vorbesc. Natura umana este pacatoasa prin datul ei psihologic creat de evolutie: noi am evoluat sa fim tot timpul in alerta, tot timpul nemultumiti si ingrijorati. ADN-ul psihologic al omului este unul negativ: suntem setati sa ne concentram pe ceea ce nu avem, sa ne obisnuim rapid cu bucuriile care altadata erau un deziderat, sa actionam din frica de a nu pierde.

De acord, nedrept. Petitie la Darwin. Sau rugaciuni, vraji si ritualuri, fiecaruia dupa datul sau emotional. Intre timp, trebuie sa inveti, pur si simplu, sa practici recunostinta. Sa iti amintesti, zilnic, de motivele pentru care ar trebui sa te bucuri de tine si de viata ta. In timp, aceasta practica devine o atitudine de baza a personalitatii si va castiga real-estate valoros in emisferele tale cerebrale. E ca un muschi spiritual care trebuie antrenat zilnic. Fa-o, vei zambi mai des si vei fi mai darnic cu tine si cu ceilalti. Adica, mai bogat.

4. Fii in competitie doar cu tine insuti. Imbunatateste-te pe tine dar doar in comparatie cu tine, cu ceea ce poti tu fi, si nu cu ceilalti. Ei au avut alte contexte, alte determinante ale destinului. Stabileste-ti propriile standarde realiste de performanta in toate domeniile enumerate mai sus, “vinovate” de satisfactia ta.

5. Unelteste pentru indeplinirea scopurilor tale in fiecare zi. Propune-ti scopuri realiste in toate dimensiunile importante: aspect fizic, relatii de dragoste, realizari financiare, statut social, dezvoltare personala. Iar apoi elaboreaza strategii pentru a atinge aceste scopuri, facand pasi mici in fiecare zi.

Dimineata ta ar trebui sa inceapa cu recitirea acestei liste care contine scopurile tale. The List – filmul vietii tale. Daca vrei sa slabesti 5 kg de exemplu, aminteste-ti asta cat mai des, vizualizand finalitatea – o versiune mai “hot” a ta insati si de aici cateva alte satisfactii importante. Cheia este ca, pe langa frustrarea ce o simti pentru ca nu esti inca acolo unde vrei sa fii, sa simti si entuziasmul pe care il vei trai cand vei atinge acel scop.

Motivatia corecta este cea care ne face sa ne depasim lenea. Motivatia trebuie sa includa atat frustrare/suferinta cat si entuziasm/bucurie. Nu exista alta cale, nu exista medicamente minune si nici vraji mestesugite, ci doar efort personal.

O scurta lectura a statusurilor postate pe Facebook ne-ar putea face sa credem ca lumea este plina de filosofi si de oameni intelepti, care stiu ce sa pastreze si la ce sa renunte, care investesc emotional in cine trebuie, o lume virtuala plina de adepti ai lui Buddha, Bill Gates, Mahatma Gandhi, John Lenon si alte mituri inspiratoare. Log off insa si individul se intoarce la nivelul sau de baza, populat de frustrari si ipocrizii, meschinarii si neputinte, patologii si infantilisme.

EFORT. Aceasta este singura pilula care functioneaza. Plus elaborarea unei strategii concrete de atingere a scopului propus. Aceasta implica o incursiune in sinele tau profund, calatorie care va avea frustrarile ei.

Pentru ca multi nu stiu ce vor de fapt, ce ii face fericiti, care este sensul lor. Tolereaza aceasta frustrare a inceputului de cautare si de aflare de sine. Dimpotriva, fii entuziasmat ca incepi o aventura a cunoasterii la al carei final vei avea o imagine de sine concreta.

Nefericirea apare atunci cand lucrurile nu sunt asa cum vrem noi, pur si simplu. Exista DOAR doua solutii: fie iti reevaluezi valorile, scenariul de fericire pe care il ai, fie schimbi actiunile din trecut care au livrat prezentul de care esti nemultumit.

6. Nu te mai panica asa de repede cand ai stari proaste. Ce iti pot garanta este ca vor trece. Ne luam prea in serios starile “albastre”. Nu te lupta cu ele, lasa-le sa treaca, sunt firesti. Un om realist si constient de sine va avea intotdeauna episoade trecatoare de nostalgie, chiar depresie usoara. O viziune deplasat de entuziasta cu privire la viata denota fie o mare ipocrizie fie un sindrom maniaco-depresiv. Tristetea, frustrarea, nemultumirea fac parte din devenirea noastra. Alchimizeaza-le in motivatie pentru schimbare si asuma-ti efortul de a-ti imbunatati “performanta” existentiala.

7. Nu incerca sa controlezi totul. E utopic, nu vei reusi niciodata. Dar vei muri incercand, probabil. Invata sa tolerezi incertitudinea si necunoscutul. Nimic de valoare nu este atins facand miscari mediocre, sigure, fara a-ti asuma nici un risc.
O iubire intensa inseamna un risc enorm. Riscul de a fi ranit, intrucat, cel care ne poate aduce atata fericire, ne poate aduce si reversul, nefericire, atunci cand nu-si mai face “datoria”.

Multi oameni raman in relatii nu din iubire, ci din frica. Frica de singuratate, frica de necunoscut, frica ca nu vor mai fi iubiti din nou, frica si lenea de a-si asuma o perioada de reconstruire de sine si de noi valori.

8. Investeste in tine, tot timpul. Nu stagna, expansioneaza-ti cunoasterea. Iadul adevarat este acea stare a constiintei in care nu mai evoluezi, nu mai cresti, ci esti un DJ desuet al catorva idei pe care le tot repeti in fata ta si a altora.

Citeste. Cunoasterea aduce vindecare si bogatie. Cunoasterea este o putere ce nu ti-o poate oferi nici o suma de bani sau om. Pentru ca devine parte din tine si iti influenteaza apoi fiecare alegere si interactiune. Rafturile librariilor gem sub povara cartilor de dezvoltare personala sau a romanelor ce trateaza problematici moderne ale omului. Studiaza natura umana, afla despre tine si despre celalalt, patrunde arta de a trai.

9. Asuma-ti responsabilitatea propriei fericiri. Sau nefericiri. Desigur, oamenii cu care suntem in relatii au un cuvant greu de spus. Conditia pentru un destin care eludeaza mediocritatea acelorasi neimpliniri pe care le vezi la mai toti din jurul tau prespune sa-ti construiesti o oaza de dragoste de sine si independenta emotionala in care sa te poti refugia si recrea atunci cand contextele te faulteaza.

10. Nu te mai invinui atat. Uneori folosim acest cerc vicios al regretelor pentru a nu depune efortul de a face altceva cu prezentul, fata de ceea ce am facut in trecut. Uneori, folosim aceste scuze, de multe ori foarte reale, pentru a ne complace intr-o stare de  amortire emotionala si lene existentiala.

Intotdeauna in viata este o negociere de compromisuri. Alege-l pe cel cu care poti trai mai usor. Intreaba-te intotdeauna ce optiuni ai. Intreaba-te unde vei ajunge daca nu faci ceea ce stii ca trebuie sa faci.

Va mai trece un an, frustrarea se va adanci, stima de sine se va degrada, vei incerca sa compensezi fie prin relatii in care vei domina sau folosi pe cineva mai slab ca tine, fie prin satisfacerea instinctelor ce pot fi rezolvate usor, in timp ce credinta in magie va progresa – intrucat cine altcineva sa-ti mai aduca fericirea decat vreo pilula minune sau vreun zeu patologic de darnic?!…

Cand incepi sa intelegi cum va arata viitorul daca nu te “dedai” la fapte acum, motivatia pentru schimbare incepe sa iti gadile orgoliul si sa fii dispus sa iti schimbi imaginea de cinic si realist intr-una al unui om care faptuieste si faureste. Care e foarte trendy in 2012.

Ultimul exercitiu pe care il mai recomand este aceasta reverie voluntara: o viziune a viitorului in conditiile in care faci tot ceea ce trebuie sa faci pentru a-ti indeplini scopurile versus o viziune a viitorului daca nu faci nimic si continui pe acelasi drum al negarii, agresivitatii pasive si defularii mediocre.

Daca esti un fan al liberului arbitru, aminteste-ti ca nu avem de ales cand ne nastem sau murim, dar avem de ales cum ne traim viata. Iar ceea ce ai acum este consecinta alegerilor tale. Fa alte alegeri, plictiseste-te de nemultumirile pe care le ai si propune-ti excelenta.

Iar acesta nu este un discurs motivational  scris din carti, ci este consecinta propriilor incercari de a distila cunoasterea in experienta si “randament” existential.

Inchei aici pentru ca stiu ca ai multe de facut, am stabilit deja ca anul acesta ai treaba. 🙂

***

Pe Sofia Dumitriu o mai puteti citi pe site-ul de psihoterapie, life coaching si dezvoltare personala Art de Vivre.

Text de psiholog Mona Georgescu

In general, se tine cont de indemnul „Iubeste-ti aproapele”, dar indemnul de a ne iubi pe noi insine, inainte de a-i iubi pe cei din jur, nu ni-l da nimeni.

De obicei, se presupune ca, in masura in care ma iubesc pe mine insami, nu ii iubesc pe altii. Este o prejudecata pe care am dobandit-o prin educatie si este extinsa la nivelul intregii societati,  cu foarte putine exceptii. Despre iubirea de sine nu imi amintesc sa ne fi invatat familia, scoala, societatea, in general. Cu toate ca auzim acea voce interioara care ne spune ca suntem demni de iubire si de respect, totusi nu stim daca o decodificam corect si cat de mult trebuie sa ii urmam indemnul.

Carentele acestei iubiri de sine sunt dificil de compensat, ne afecteaza deciziile, amprenteaza relatiile deficitare pe care le avem, indreptandu-le spre esec sau spre conflict.

 

Iubire de sine, egoism si altruism

Egoistul nu se iubeste pe sine prea mult, ci prea putin, ba chiar se uraste pe sine, desi pare preocupat de sine insusi. Egoistul se intereseaza numai de el insusi, vrea totul pentru el, simte placerea maxima numai cand primeste sau ia, nu atunci cand trebuie sa ofere.

Egoistul nu intelege semnificatia lui „a darui” si este interesat de lumea exterioara doar in masura in care poate sa obtina ceva. Chiar si atunci cand preocuparile pentru altii sunt manifeste, de fapt egoistul simte un grad inalt de ostilitate fata de obiectul preocuparilor sale si vrea sa compenseze aceasta ostilitate print acest altruism.

Altruistul nu vrea nimic pentru el, totul este pentru altii, se mandreste cu acest comportament si mod de gandire si totusi este nefericit si are relatii nesatisfacatoare cu cei din jur. Practica psihanalitica arata faptul ca altruismul este un simptom printre altele: o persoana sufera de aceasta paralizie a capacitatii dea iubi sau de a se bucura de ceva,  este cuprinsa de sentimente de ostilitate, iar  masca altruismului ascunde de fapt un mare egoism.

Cum iti dai seama ca esti victima unei persoane „altruiste”?

In relatia cu o astfel de persoana, esti anxios, tensionat, te temi de dezaprobarea ei  si incerci sa te ridici la inaltimea pretentiilor sale. Desi nu cunosti aceasta ostilitate indreptata catre tine de catre altruist, o simti; simti ca nu poti sa gresesti fata de aceasta persoana altruista, te simti obligat sa nu o dezamagesti, iti pui singur pe umeri un mandat al omului supus. Supus cui, de fapt? Egoismului din spatele mastii altruistului.

Iubire de sine si narcisism

Sigmund Freud, parintele psihanalizei,  punea pe aceasi pozitie iubirea de sine cu narcisismul,  cu intoarcerea propriului libido catre tine insuti. Freud se gandeste la situatia originara dintre mama si copil: doua obiecte, fiecare dintre ele primind o parte a investitiei libidinale a copilului. Narcisicul iubeste ceea ce este el insusi, ceea ce a fost el insusi, ceea ce ar vrea sa fie sau persoana care a fost o parte din sine insusi.

Narcisimul are legatura cu dezvoltarea umana  timpurie, iar Freud, parintele psihanalizei, spunea ca daca revii la stadiile timpurii de dezvoltare, esti incapabil de iubire. Din perspectiva sa si a epocii sale, iubirea si iubirea de sine se exclud reciproc: cu cat mai mult este din una, cu atat mai putin va fi din cealalta.

Freud nu a putut sa inteleaga iubirea dincolo de aspectul instinctelor.

Instrainarea de sine si de ceilalti traita de narcisic este insotită nu doar de “iubirea imaginii de sine”, ci si de  stari de anxietate, pe care narcisicul si le estompeaza prin supraevaluarea si cautarea succeselor si gratificarilor in tot ceea ce  face. De asemenea, orice mic esec are un puternic ecou in sine, destramand fantasma imaginii de sine in care traieste un narcisic.

Psihanalista Karen Horney afirma ca “narcisicul se alege pe sine ca obiect al iubirii sale nu pentru ca nu ii iubeste sau pentru ca ii uraste pe ceilalti, ci pentru ca se cauta pe sine in ceilalti.”

Iubirea de sine – ce presupune?

Intrucat se considera a fi o virtute faptul de a-i iubi pe cei din jur, si  a te iubi pe tine insati/insuti ar trebui sa fie o virtute, intrucat si tu esti o fiinta umana.  Cu atat mai mult cu cat si noi insine suntem obiectul propriilor sentimente si atitudini. Atitudinea fata de noi insine si fata de cei din jur nu trebuie sa se opuna una alteia, ba chiar o atitudine plina de iubire fata de ei insisi se va simti la cei capabili de iubire pentru cei din jur.

Pretuire de sine, grija, respect, responsabilitate si cunoastere – toate aceste aspecte sunt interdependente si se regasesc la persoana matura emotional, care a renuntat la visele narcisiste de omnipotenta si a carei smerenie are ca baza propria forta interioara.

Pretuirea de sine – cu cat de pretuiesti pe tine mai mult, cu atat mai mult descoperi ca ai ceva de dat si celorlalti.

Cand te uiti la tine, intreaba-te “Ce ar iubi altcineva la mine?” Singurul raspuns ar trebui sa fie “Pe mine insami/insumi.”

Cei care dau un astfel de raspuns sunt cei care pun pret pe ceea ce sunt, nu pe ceea ce fac. Faptele noastre bune sunt  limitate, se termina undeva si, evaluandu-ne doar in acest mod, limitam scopul iubirii la “a face”. De obicei, oamenii care se apreciaza pe ei si pe cei din jur mai mult prin ceea ce fac sunt cei care sunt marcati emotional.

Educatia occidentala induce iluzia conform careia, cu cat ceva este mai palpabil,  mai tangibil, cu atat ne va satisface mai mult si vom avea mai multa incredere. Insa iubirea este abstracta – cu toate acestea, cercetarile stiintifice confirma ca este la fel de puternica si poate mai eficienta decat medicina – atat cand exista, dar si atunci cand lipseste. Cu cat avem mai multa grija si  mai mult respect fata de propria persoana si  cu cat manifestam mai multa responsabilitate si mai multa cunoastere fata de noi insine, cu atat mai mult vom putea sa manifestam aceste aspecte si fata de cei din jurul nostru, mai ales intr-o relatie de iubire.

Grija este un aspect al iubirii fata de cel iubit si se poate exemplifica prin iubirea mamei pentru copilul sau. Si ne impresioneaza de fiecare data aceste dovezi care par a se desfasura – cu unele exceptii – intr-un firesc al lor. Sau iubirea pentru flori sau necuvantatoare. Nu putem afirma ca le iubim, daca nu le ingrijim. Cand lipseste „grija activa”, lipseste iubirea.

Grija implica responsabilitate, dar nu ca datorie, nu ca ceva impus de exterior, pentru ca responsabilitatea, in adevaratul sens, este un act voluntar, este un raspuns la nevoile unei fiinte umane. In exemplul mamei care isi iubeste copilul, aceasta responsabilitate se refera in primul rand la grija pentru nevoile fizice ale copilului, iar intr-o relatie matura, se refera in primul rand la nevoile emotionale ale celui de langa noi.

Pentru ca responsabilitatea sa nu degenereze in dominatie si posesivitate, trebuie sa existe un al treilea aspect: respectul. Radacina acestui cuvant este „respicere” si semnifica „a privi la”, adica acea capacitate de a vedea persoana asa cum este ea si de a fi constient de individualitatea sa. Respectul nu are nicio legatura cu frica sau cu veneratia, insa presupune preocuparea ca aceasta persoana sa se dezvolte si sa creasca pentru propriul sau bine, pe propria sa cale.

In relatia de iubire, te simti una cu aceasta persoana iubita asa cum este ea, nu asa cum ai vrea tu sa fie. Respectul este posibil doar daca eu mi-am castigat independenta fara sa manifest nevoia de a domina sau exploata. Fundatia acestui tip de respect este libertatea.

Francezii obisnuiesc sa spuna”L’amour est l’enfant de la liberte” –  „iubirea este copilul libertatii”.

„Fara libertate, este ca si cum ai incerca sa zbori pe cer cu o singura aripa. Unii oameni dispun de aripa iubirii, iar altii de cea a libertatii. Nici unul nu reuseste insa sa zboare. Ca sa zbori, ai nevoie de ambele aripi.” (Osho)

Dar cum poti respecta o persoana fara sa o cunosti?

Grija si responsabilitatea sunt conduse de taina cunoasterii, care la randul ei are in spate un alt aspect important: preocuparea. Cunoasterea, ca aspect fundamental al iubirii, este o cunoastere care patrunde in profunzimea lucrurilor. Este posibila numai daca poti depasi nivelul preocuparii pentru propria persoana si il poti astfel vedea pe cel de langa tine, poti sa incerci sa ii „dezlegi” taina.

Este greu sa ajungi la acest nivel, in masura in care pe tine insati afirmi ca te cunosti si  realitatea arata altceva. Cunoasterea atenta, nu prin control, sadism sau manipulare, nu prin dominare, forta sau distrugere, ci cunoasterea prin iubire. Taina cunoasterii prin iubire este insasi trairea in relationare, comuniune si in unime, dincolo de relatie,  comunicare si unire.

<<Continua sa-l cercetezi si sa-l cauti pe celalalt, descoperind noi mijloace de a fi unul cu celalalt. Fiecare om este un mister intr-atat de infinit, de incomensurabil, incat nu este posibil sa poti spune vreodata:  “Am cunoscut-o” sau “L-am cunoscut”. Cel mult, poti spune: “Mi-am dat toata silinta, insa misterul ramane mister.”>> (Osho )

Doar in relationare, comuniune si unire, iubirea ne da raspunsurile pe care le cautam, ne descoperim si  descoperim omul de langa noi. Pana nu vom rezolva lucrurile in interiorul nostru, nu vom putea dezlega aceasta taina a noastra si a celor de langa noi.

„Cunoaste-te pe tine insuti si vei cunoaste universul” este indemnul oracolului din Delphi. Cand nu te cunosti pe tine insuti si esti intr-o stare de confuzie, cand nu stii cine esti, cum ai putea sa crezi ca il cunosti pe cel de langa tine?

“Iubirea nu se naste in voi decat daca deveniti un cerc perfect: un intreg multumindu-se cu sine.
Atunci iubiţi tot ceea ce vine spre voi.” (Osho)

Te poti cunoaste prin meditatie, astfel incat iubirea sa nu devina  un motiv de suferinta. Dupa o existenta meditativa care iti va da ocazia sa te cunosti si sa inveti cu adevarat sa traiesti singur, sa te bucuri de existenta fara niciun motiv exterior, vei putea sa intelegi sensul vietii  alaturi de altcineva.

Iubirea iti arata cine esti si unde te afli, te ajuta sa devii constient de haosul si de confuzia din viata ta. Iubirea iti arata unde sunt problemele ce trebuie rezolvate, pentru ca pana acum le-ai neglijat.

„Fara iubire, omul nu isi constientizeaza problemele. Asta nu inseamna ca si le-a rezolvat. Daca nu ai la dispozitie o oglinda, nu inseamna ca nu mai ai o fata.” (Osho)

Pe masura ce privesti atent in oglinda, incepi  sa cresti, incepi sa iti desenezi „cercul interior” si sa intelegi ca nu iubirea creeaza problemele, ci ego-ul. Cavantul „ iubire” nu spune, din pacate, prea multe, insa ne indica directia corecta. Cred ca aceasta directie corecta are legatura in primul rand cu sufletul, mai putin cu sexul si cu corpul.

Cand o relatie te ajuta sa iti vezi chipul real, atunci este o relatie spirituala, careia iubirea ii imprima puritatea, frumusetea si sfintenia ei. Sensul unei relatii este, de asemenea, sa iti ajuti partenerul sa se cunoasca, sa isi dea jos „mastile”, sa fie real, sa ai o relatie de impartasire, in care libertatea si independenta sunt reciproc respectate.

Cand „iubirea” te determina sa pui cat mai multe masti, este doar (inca) o legatura in afara evolutiei tale spirituale. Cand mastile,  ipocrizia si conditionarile fiecaruia incep sa fie recunoscute, integrate, acceptate si sa se dizolve intr-o relatie de iubire, cand vindecarea copilului interior incepe sa se  faca simtita,  atunci esti pe drumul cel bun, aceasta este relatia unui cuplu care evolueaza spiritual.

“Oamenii cu adevarat constienti sunt oameni iubitori. Ei au renuntat la imaginile de sine si au riscat o privire dincolo de masca. Astfel, si-au descoperit tot mai mult adevaratul Sine, pe care au inceput sa-l iubeasca. Iar aceasta iubire radiaza si spre altii.” (Peter Michael Dieckmann)

Iubeste-te pe tine insuti – doar astfel vei  iubi cu adevarat!

***

Pe Mona Georgescu, psiholog, o mai puteti citi la adresa minunemica.ro,  site de evolutie psiho-spirituala si dezvoltare personala.