Text de psiholog Mona Georgescu

In general, se tine cont de indemnul „Iubeste-ti aproapele”, dar indemnul de a ne iubi pe noi insine, inainte de a-i iubi pe cei din jur, nu ni-l da nimeni.

De obicei, se presupune ca, in masura in care ma iubesc pe mine insami, nu ii iubesc pe altii. Este o prejudecata pe care am dobandit-o prin educatie si este extinsa la nivelul intregii societati,  cu foarte putine exceptii. Despre iubirea de sine nu imi amintesc sa ne fi invatat familia, scoala, societatea, in general. Cu toate ca auzim acea voce interioara care ne spune ca suntem demni de iubire si de respect, totusi nu stim daca o decodificam corect si cat de mult trebuie sa ii urmam indemnul.

Carentele acestei iubiri de sine sunt dificil de compensat, ne afecteaza deciziile, amprenteaza relatiile deficitare pe care le avem, indreptandu-le spre esec sau spre conflict.

 

Iubire de sine, egoism si altruism

Egoistul nu se iubeste pe sine prea mult, ci prea putin, ba chiar se uraste pe sine, desi pare preocupat de sine insusi. Egoistul se intereseaza numai de el insusi, vrea totul pentru el, simte placerea maxima numai cand primeste sau ia, nu atunci cand trebuie sa ofere.

Egoistul nu intelege semnificatia lui „a darui” si este interesat de lumea exterioara doar in masura in care poate sa obtina ceva. Chiar si atunci cand preocuparile pentru altii sunt manifeste, de fapt egoistul simte un grad inalt de ostilitate fata de obiectul preocuparilor sale si vrea sa compenseze aceasta ostilitate print acest altruism.

Altruistul nu vrea nimic pentru el, totul este pentru altii, se mandreste cu acest comportament si mod de gandire si totusi este nefericit si are relatii nesatisfacatoare cu cei din jur. Practica psihanalitica arata faptul ca altruismul este un simptom printre altele: o persoana sufera de aceasta paralizie a capacitatii dea iubi sau de a se bucura de ceva,  este cuprinsa de sentimente de ostilitate, iar  masca altruismului ascunde de fapt un mare egoism.

Cum iti dai seama ca esti victima unei persoane „altruiste”?

In relatia cu o astfel de persoana, esti anxios, tensionat, te temi de dezaprobarea ei  si incerci sa te ridici la inaltimea pretentiilor sale. Desi nu cunosti aceasta ostilitate indreptata catre tine de catre altruist, o simti; simti ca nu poti sa gresesti fata de aceasta persoana altruista, te simti obligat sa nu o dezamagesti, iti pui singur pe umeri un mandat al omului supus. Supus cui, de fapt? Egoismului din spatele mastii altruistului.

Iubire de sine si narcisism

Sigmund Freud, parintele psihanalizei,  punea pe aceasi pozitie iubirea de sine cu narcisismul,  cu intoarcerea propriului libido catre tine insuti. Freud se gandeste la situatia originara dintre mama si copil: doua obiecte, fiecare dintre ele primind o parte a investitiei libidinale a copilului. Narcisicul iubeste ceea ce este el insusi, ceea ce a fost el insusi, ceea ce ar vrea sa fie sau persoana care a fost o parte din sine insusi.

Narcisimul are legatura cu dezvoltarea umana  timpurie, iar Freud, parintele psihanalizei, spunea ca daca revii la stadiile timpurii de dezvoltare, esti incapabil de iubire. Din perspectiva sa si a epocii sale, iubirea si iubirea de sine se exclud reciproc: cu cat mai mult este din una, cu atat mai putin va fi din cealalta.

Freud nu a putut sa inteleaga iubirea dincolo de aspectul instinctelor.

Instrainarea de sine si de ceilalti traita de narcisic este insotită nu doar de “iubirea imaginii de sine”, ci si de  stari de anxietate, pe care narcisicul si le estompeaza prin supraevaluarea si cautarea succeselor si gratificarilor in tot ceea ce  face. De asemenea, orice mic esec are un puternic ecou in sine, destramand fantasma imaginii de sine in care traieste un narcisic.

Psihanalista Karen Horney afirma ca “narcisicul se alege pe sine ca obiect al iubirii sale nu pentru ca nu ii iubeste sau pentru ca ii uraste pe ceilalti, ci pentru ca se cauta pe sine in ceilalti.”

Iubirea de sine – ce presupune?

Intrucat se considera a fi o virtute faptul de a-i iubi pe cei din jur, si  a te iubi pe tine insati/insuti ar trebui sa fie o virtute, intrucat si tu esti o fiinta umana.  Cu atat mai mult cu cat si noi insine suntem obiectul propriilor sentimente si atitudini. Atitudinea fata de noi insine si fata de cei din jur nu trebuie sa se opuna una alteia, ba chiar o atitudine plina de iubire fata de ei insisi se va simti la cei capabili de iubire pentru cei din jur.

Pretuire de sine, grija, respect, responsabilitate si cunoastere – toate aceste aspecte sunt interdependente si se regasesc la persoana matura emotional, care a renuntat la visele narcisiste de omnipotenta si a carei smerenie are ca baza propria forta interioara.

Pretuirea de sine – cu cat de pretuiesti pe tine mai mult, cu atat mai mult descoperi ca ai ceva de dat si celorlalti.

Cand te uiti la tine, intreaba-te “Ce ar iubi altcineva la mine?” Singurul raspuns ar trebui sa fie “Pe mine insami/insumi.”

Cei care dau un astfel de raspuns sunt cei care pun pret pe ceea ce sunt, nu pe ceea ce fac. Faptele noastre bune sunt  limitate, se termina undeva si, evaluandu-ne doar in acest mod, limitam scopul iubirii la “a face”. De obicei, oamenii care se apreciaza pe ei si pe cei din jur mai mult prin ceea ce fac sunt cei care sunt marcati emotional.

Educatia occidentala induce iluzia conform careia, cu cat ceva este mai palpabil,  mai tangibil, cu atat ne va satisface mai mult si vom avea mai multa incredere. Insa iubirea este abstracta – cu toate acestea, cercetarile stiintifice confirma ca este la fel de puternica si poate mai eficienta decat medicina – atat cand exista, dar si atunci cand lipseste. Cu cat avem mai multa grija si  mai mult respect fata de propria persoana si  cu cat manifestam mai multa responsabilitate si mai multa cunoastere fata de noi insine, cu atat mai mult vom putea sa manifestam aceste aspecte si fata de cei din jurul nostru, mai ales intr-o relatie de iubire.

Grija este un aspect al iubirii fata de cel iubit si se poate exemplifica prin iubirea mamei pentru copilul sau. Si ne impresioneaza de fiecare data aceste dovezi care par a se desfasura – cu unele exceptii – intr-un firesc al lor. Sau iubirea pentru flori sau necuvantatoare. Nu putem afirma ca le iubim, daca nu le ingrijim. Cand lipseste „grija activa”, lipseste iubirea.

Grija implica responsabilitate, dar nu ca datorie, nu ca ceva impus de exterior, pentru ca responsabilitatea, in adevaratul sens, este un act voluntar, este un raspuns la nevoile unei fiinte umane. In exemplul mamei care isi iubeste copilul, aceasta responsabilitate se refera in primul rand la grija pentru nevoile fizice ale copilului, iar intr-o relatie matura, se refera in primul rand la nevoile emotionale ale celui de langa noi.

Pentru ca responsabilitatea sa nu degenereze in dominatie si posesivitate, trebuie sa existe un al treilea aspect: respectul. Radacina acestui cuvant este „respicere” si semnifica „a privi la”, adica acea capacitate de a vedea persoana asa cum este ea si de a fi constient de individualitatea sa. Respectul nu are nicio legatura cu frica sau cu veneratia, insa presupune preocuparea ca aceasta persoana sa se dezvolte si sa creasca pentru propriul sau bine, pe propria sa cale.

In relatia de iubire, te simti una cu aceasta persoana iubita asa cum este ea, nu asa cum ai vrea tu sa fie. Respectul este posibil doar daca eu mi-am castigat independenta fara sa manifest nevoia de a domina sau exploata. Fundatia acestui tip de respect este libertatea.

Francezii obisnuiesc sa spuna”L’amour est l’enfant de la liberte” –  „iubirea este copilul libertatii”.

„Fara libertate, este ca si cum ai incerca sa zbori pe cer cu o singura aripa. Unii oameni dispun de aripa iubirii, iar altii de cea a libertatii. Nici unul nu reuseste insa sa zboare. Ca sa zbori, ai nevoie de ambele aripi.” (Osho)

Dar cum poti respecta o persoana fara sa o cunosti?

Grija si responsabilitatea sunt conduse de taina cunoasterii, care la randul ei are in spate un alt aspect important: preocuparea. Cunoasterea, ca aspect fundamental al iubirii, este o cunoastere care patrunde in profunzimea lucrurilor. Este posibila numai daca poti depasi nivelul preocuparii pentru propria persoana si il poti astfel vedea pe cel de langa tine, poti sa incerci sa ii „dezlegi” taina.

Este greu sa ajungi la acest nivel, in masura in care pe tine insati afirmi ca te cunosti si  realitatea arata altceva. Cunoasterea atenta, nu prin control, sadism sau manipulare, nu prin dominare, forta sau distrugere, ci cunoasterea prin iubire. Taina cunoasterii prin iubire este insasi trairea in relationare, comuniune si in unime, dincolo de relatie,  comunicare si unire.

<<Continua sa-l cercetezi si sa-l cauti pe celalalt, descoperind noi mijloace de a fi unul cu celalalt. Fiecare om este un mister intr-atat de infinit, de incomensurabil, incat nu este posibil sa poti spune vreodata:  “Am cunoscut-o” sau “L-am cunoscut”. Cel mult, poti spune: “Mi-am dat toata silinta, insa misterul ramane mister.”>> (Osho )

Doar in relationare, comuniune si unire, iubirea ne da raspunsurile pe care le cautam, ne descoperim si  descoperim omul de langa noi. Pana nu vom rezolva lucrurile in interiorul nostru, nu vom putea dezlega aceasta taina a noastra si a celor de langa noi.

„Cunoaste-te pe tine insuti si vei cunoaste universul” este indemnul oracolului din Delphi. Cand nu te cunosti pe tine insuti si esti intr-o stare de confuzie, cand nu stii cine esti, cum ai putea sa crezi ca il cunosti pe cel de langa tine?

“Iubirea nu se naste in voi decat daca deveniti un cerc perfect: un intreg multumindu-se cu sine.
Atunci iubiţi tot ceea ce vine spre voi.” (Osho)

Te poti cunoaste prin meditatie, astfel incat iubirea sa nu devina  un motiv de suferinta. Dupa o existenta meditativa care iti va da ocazia sa te cunosti si sa inveti cu adevarat sa traiesti singur, sa te bucuri de existenta fara niciun motiv exterior, vei putea sa intelegi sensul vietii  alaturi de altcineva.

Iubirea iti arata cine esti si unde te afli, te ajuta sa devii constient de haosul si de confuzia din viata ta. Iubirea iti arata unde sunt problemele ce trebuie rezolvate, pentru ca pana acum le-ai neglijat.

„Fara iubire, omul nu isi constientizeaza problemele. Asta nu inseamna ca si le-a rezolvat. Daca nu ai la dispozitie o oglinda, nu inseamna ca nu mai ai o fata.” (Osho)

Pe masura ce privesti atent in oglinda, incepi  sa cresti, incepi sa iti desenezi „cercul interior” si sa intelegi ca nu iubirea creeaza problemele, ci ego-ul. Cavantul „ iubire” nu spune, din pacate, prea multe, insa ne indica directia corecta. Cred ca aceasta directie corecta are legatura in primul rand cu sufletul, mai putin cu sexul si cu corpul.

Cand o relatie te ajuta sa iti vezi chipul real, atunci este o relatie spirituala, careia iubirea ii imprima puritatea, frumusetea si sfintenia ei. Sensul unei relatii este, de asemenea, sa iti ajuti partenerul sa se cunoasca, sa isi dea jos „mastile”, sa fie real, sa ai o relatie de impartasire, in care libertatea si independenta sunt reciproc respectate.

Cand „iubirea” te determina sa pui cat mai multe masti, este doar (inca) o legatura in afara evolutiei tale spirituale. Cand mastile,  ipocrizia si conditionarile fiecaruia incep sa fie recunoscute, integrate, acceptate si sa se dizolve intr-o relatie de iubire, cand vindecarea copilului interior incepe sa se  faca simtita,  atunci esti pe drumul cel bun, aceasta este relatia unui cuplu care evolueaza spiritual.

“Oamenii cu adevarat constienti sunt oameni iubitori. Ei au renuntat la imaginile de sine si au riscat o privire dincolo de masca. Astfel, si-au descoperit tot mai mult adevaratul Sine, pe care au inceput sa-l iubeasca. Iar aceasta iubire radiaza si spre altii.” (Peter Michael Dieckmann)

Iubeste-te pe tine insuti – doar astfel vei  iubi cu adevarat!

***

Pe Mona Georgescu, psiholog, o mai puteti citi la adresa minunemica.ro,  site de evolutie psiho-spirituala si dezvoltare personala.