(Text trimis de Kevin)

Tu ai avut şi o să ai doar soare …

 În schimb azi eu am avut doar ploaie.

 Nu-ţi vreau răul, doar că, pentru o secundă, aş fi vrut să vezi şi tu cum e

 Să plouă şi peste tine cu stropi mari şi reci…

 Să ştii doar tu că plângi pentru că nimeni nu-ţi poate vedea lacrima în alte zeci de picături.

Nu vreau ca tu să pierzi tot, nu vreau asta, vreau doar să ştii că eu am făcut-o… am pierdut.

Acum, dacă stau să mă gândesc, eu doar asta ştiu să fac: să mă plâng şi să pierd, altceva nu ştiu.

Dar m-ai învăţat să te iubesc, să-ţi dau tot, să-ţi dau sufletul şi toate gândurile mele

Şi între timp am învăţat singur cum să-ţi dăruiesc un zâmbet.

Nu sunt realist, poate că nu vreau să văd realitatea şi să spun lucrurilor pe nume,

Poate de asta doare aşa tare, dar pentru toate gândurile mele despre noi,

despre lună, ploaie, soare, flori,

aş lăsa pe oricine să mă rănească, doar ca să pot visa la ele până când timpul meu se v-a sfârşi.

Aş putea oare să-ţi aduc luna, soarele, cerul, stelele? Probabil că nu, dar

îţi voi aduce zeci de trandafiri, sute de petale, îţi voi cumpăra şi o stea

şi-o voi numi după tine.

O să te iau de mână şi o să dansăm în ploaie,

o să îţi aprind lumânări, o să stăm la o cină romantică şi-apoi, îmbrăţişaţi,

sub un cearşaf, până în zori.

N-am să dorm,doar ca să mă pot uita la tine cum dormi.

Şi, mai presus de toate, am să-ţi dau toată iubirea mea.

Inima îţi aparţine, te rog, nu o face bucăţi.

Nu mă mai răni, mă doare şi tu ştii asta şi-mi spui că nu vrei să o faci,

dar totuşi se întâmplă.

Ştiu că sunt şi eu vinovat, ştiu că te-am rănit şi eu, dar vreau să înceteze.

Dacă războaiele continua, o să ne distrugem între noi

şi n-o să mai rămână nimic, decât două inimi frânte, doi oameni trişti.

Simt că mor când mă gândesc că nu eşti aici, cu mine, dar mă ţine viu gândul că, într-o zi,

cândva, ne vom revedea.  Şi vom fi fericiţi amândoi.

***

Gânduri de-ale lui Kevin mai puteţi citi şi aici.

(Text trimis de psipsina)

Uneori, când vocea mea peltică îmi răsună în urechi, mă simt de parcă aş fi un copil ce vorbeşte -mânjindu-şi obrazul cu zâmbet -şi lasă cristalele vocalelor să se rostogolească până la cer.

Uneori, când îmi privesc cearcănele adunate din oboseala nopţilor, mâinile rămase mici ori firele albe din păr, pe care mă încăpăţânez să nu le ascund, mă simt de parcă aş fi de-o seamă cu pământul.

Sunt încă tânără sau am îmbătrânit?

Sunt încă tânără pentru că pe chipul meu renaşte în fiecare dimineaţă zâmbetul, scutul meu, iar silueta îmi încape în aceleaşi haine, copilăros de mici. Sunt bătrână pentru că zâmbetul meu oboseşte uneori, iar garderoba mea nu mai include de ceva vreme pantalonii scurţi, nepotriviţi anilor.

Sunt tânără pentru că mai am de citit multe dintre cărţile lumii, cele care încă nu m-au ales să le descopăr. Sunt bătrână pentru că îmi amintesc cum, pentru o carte bună, cumpăram trei altele, inutile, într-un snop caraghios, iar multe dintre cele citite nu mi le mai amintesc.

Sunt tânără pentru că mă luminez a uimire de câte ori frumosul îmi apare în faţă şi mai port cireşele bucuriilor simple la urechi. Sunt bătrână pentru că am văzut de multe ori chipul hâd al urâtului din om şi multe lacrimi neplânse pe obraz mi s-au pietrificat în suflet.

Sunt încă tânără pentru că mai am atât de multe de învăţat despre oameni şi locuri şi mai am de adunat încă multe amintiri. Sunt bătrână pentru că am amintiri cu oameni care nu mai sunt şi de care mi-e tare dor, un dor rece, de lespede mută.

Sunt încă tânără pentru că mai întind cu sinceritate (unii o numesc naivitate) mâna spre oameni şi caut binele şi frumosul în jur. Sunt bătrână pentru că am învâţat să privesc lumea cu ochi oblici şi nu mai cred mierea din fiecare cuvânt, nu la fel de uşor.

Sunt încă tânără pentru că chipul meu se redesenează mereu acelaşi în dimineţile mele cu abur de cafea şi cuvânt, dar sunt deja bătrână pentru că nopţile risipite au un preţ mult mai mare acum şi nu mai am inocenţa risipirii de sine.

Sunt încă tânără pentru că mai dansez în baie, pe stradă sau lângă aragaz, sunt deja bătrână pentru că muzica pe care o ascult eu este ea însăşi împovărată de ani.

Sunt încă tânără pentru că nu am fost niciodată la un concert de muzică rock, la o manifestaţie pentru o cauză nobilă, militant naiv pentru binele nimănui. Sunt bătrână pentru că i-am aşteptat pe U2 mai bine de douăzeci de ani, pentru că mă preocupă mai mult acţiunile umanitare, pentru că privesc mai atentă în jur, la cei în nevoie.

Timpul trece. Această clepsidră nevăzută a nisipului numit viaţă curge neîntrerupt şi niciodată în sens invers. Creionez visuri şi adun amintiri şi, de o vreme, înţeleg tot mai greu bucuria secundelor numărate între ani, pe care nu le mai aştept cu bucuria lui “când voi fi mare!”, dar nici nu am curajul să-l spun pe “când voi fi la pensie!”

Timpul trece şi lasă în urma lui dâre argintate, aşa cum au oglinzile pe spatele lor. Fiecare clipă în care am zâmbit, am iubit sau doar am respirat, devine sferă rotundă în rozariul amintirilor noastre. Şi este bine aşa.

De-aş putea opri o clipă timpul, de mi s-ar da acest dar pentru o secundă, una singură, deplină, aş refuza, cu siguranţă. Sunt încă tânără, mai am încă multe clipe de descoperit, cele pe care nu le-am găsit încă, îmbătrânind.

***

Pe psipsina o mai puteţi citi şi aici