(Text trimis de Lotusul)

În fond, sunt doar eu. Eu, crucea mea şi drumul meu.
şi ştiu că, oricât de mult m-ar iubi cineva de pe margine, oricât de mult l-ar durea împovărarea mea, nu are cum să-mi ducă crucea, alegerile şi destinul.

Sunt doar eu, aplecată uneori de spate, alteori îndreptându-mi umerii.
Sunt doar eu, uneori căzută în praf, cu buzele arse de sete, iar alteori, încercând a mă ridica, cu acel efort resimţit a fi supraomenesc.

Sunt doar eu, privind uneori peste umar şi poate înapoi, mergând însă înainte, doar înainte.

Pe marginea drumului sunt mai mulţi.

Pe cei ce-i iubesc şi mă iubesc, îi simt; îi văd uneori, având privirea împăienjenită de oboseală, alteori cu acel zâmbet al iubirii nesfârşite, în care ştim şi eu, şi ei, că ceea ce ne leagă este indestructibil; lacrimile lor îmi spală picioarele, mâna lor îmi mângâie fruntea şi-mi alungă norii, braţele lor mă cuprind duios şi apoi mă ridică când mă prabuşesc; ştim, şi eu, şi ei, că sufletele noastre se ating, se contopesc în îmbrăţişare şi astfel singurătatea, fără a-şi pierde statutul, pare mai puţin singurătate.

Cei ce ma detestă, din motive ştiute ori neaflate, se îngrămădesc să dea cu pietre – vorbe grele, probabil într-o încercare de a-ţi nega bârna din ochii lor, uitând probabil că şi eu, şi ei, suntem la fel de singuri.
şi-n fine, indiferenţii – poate orbi, nepăsători, cinici, poate nicicum sau poate doar într-un fel de ei ştiut.

În fond, sunt eu, doar eu, purtându-mi crucea şi alegerile, şi destinul. Sunt eu, privind înainte şi apoi în mine, în acel exerciţiu al solitudinii introspective, al singurătaţii în care teluricul se împleteşte cu misticul, cu regăsirea şi împlinirea prin mine insămi şi abia apoi prin celălalt.
Sunt eu, cu durerea, singurătatea, drumul şi seninul meu.

Alte scrieri ale Lotusului puteţi găsi aici.