Text trimis de Andra Petcu, locul I la concursul Boncafe “Scrisoare pentru Moş Crăciun”

Îţi scriu astăzi aşa cum n-am făcut-o niciodată. Şi nu pentru că n-aş fi crezut în tine, ci pentru că mai mereu, până acum, n-am avut curajul să-ţi cer tot ceea ce-mi doresc. Din teama de-a nu mă crede lacomă!  Dar cum încerc să învăţ să mă tem tot mai puţin, iată unul dintre rezultate: îţi scriu astăzi ca unui Dumnezeu, căci ştiu că în desaga ta încap toate darurile pe care Cerul le lasă pentru mine şi pentru semenii mei.

Îţi scriu astăzi cu mai multă credinţă şi mai multă înţelepciune decât până acum, pentru că anul trecut mi-ai adus ce mi-am dorit, fără să-ţi scriu. Şi pentru că n-am apucat să-ţi mulţumesc încă pentru asta. Da, cu gândul am făcut-o, dar nu negru pe alb. Şi totuşi, cred că m-ai auzit, aşa e?

Îţi scriu astăzi aşa cum îmi scriu mie, aproape în fiecare seară, ca să învăţ din zi în zi arta de a trăi.

Iartă-mă că nu pot fi mai concisă, dar acum, când mi-am făcut curaj să-ţi vorbesc, simt că nu mă pot rezuma doar la câteva dorinţe şi atât. Cred că mi-aş dori un adevărat dialog cu tine. Aşa cum mi-aş dori să-l pot vedea iar pe bunicul, pe care n-am apucat să-l văd cu ochii deschişi, înainte să plece pentru totdeauna şi pe care l-am visat multă vreme apoi, vorbindu-mi.

Şi aşa cum aş vrea să pot vorbi şi cu celălalt bunic şi cu bunica, pe care n-am apucat să-i cunosc niciodată, dar de care simt că mi-e dor, doar când mă uit la ochii lor în poze. Aşa că, te rog, ca o primă dorinţă: roagă-L  şi tu pe Dumnezeu să aibă grijă  de bunica ce mi-a mai rămas, să o putem face fericită atât cât ne lasă El să o mai avem alături!

Vreau apoi să-i ceri îngăduinţă Cerului pentru mama şi tata. Să mi-i lase aproape multă vreme, dar mai ales să-mi dea capacitatea continuă de a le întoarce cum se cuvine toate sacrificiile, toată lupta asta pentru unica lor raţiune de a trăi, copiii. Îţi mulţumesc pentru că anul trecut am împărţit cu ei una dintre cele mai calde seri de Crăciun din viaţa mea!

Pentru frăţiorul meu, vreau curaj şi perseverenţă. Curaj de-a crede în visul pentru care eu, uneori, poate n-am luptat destul, dar asta nu înseamnă că am renunţat. Şi perseverenţă pentru a-l realiza.  Dincolo de asta,  calităţile lui sunt cele ce-l vor împinge spre succes. Iar pentru fraţii mei mai mari, vreau putere de-a depăşi orice obstacol, pentru a fi împliniţi cu vieţile pe care şi le-au conturat.  Şi să treacă oceanul cât mai curând, ca să-l vadă iar pe tata!

Pentru prietenii mei buni şi ceilalţi apropiaţi iţi cer bunăvoinţă şi iertare. Vorbesc pentru ei şi sper să nu mi-o ia în nume de rău; ştiu că unii mă iubesc atât de frumos, chiar şi de la distanţă, însă uneori poate că nu ma iartă uşor pentru duritatea cu care îi critic. Dar, să ştii, sunt dură cu oamenii pe care îi iubesc cel mai mult. Şi-mi place să-i pot ajuta, nu să-i linguşesc. Aşa că, adu-le puterea să mă ierte atunci când greşesc şi nu mă pot înţelege, atunci când vorbesc prea mult şi devin pisăloagă, atunci când renunţ tocmai pentru a-i trezi, atunci când tac, pentru a evita să-i judec.

Pentru colegi, amici şi oameni pe care-i văd zilnic pe stradă, unii mai grăbiţi, încruntaţi şi agitaţi, alţii mai zâmbitori şi voioşi, îţi cer solidaritate şi compasiune. Capacitate de-a realiza ceea ce au şi ambiţie pentru a valorifica resursele. Şi toate astea pentru a nu se mai învrăjbi, pentru a nu se mai privi cu invidie unii pe alţii, a nu se mai ruina afectiv din setea de putere, a nu se mai uita în ograda celuilalt înainte să se îngrijească de curtea lor.  Solidaritate şi compasiune faţă de semeni şi faţă de natura însăşi, faţă de vietăţile cu care împart Pământul.  Ambiţie pusă în slujba frumosului, a creaţiei, nu a distrugerii.

Moşule, nu te-am plictisit, nu-i aşa? Gata, am ajuns acum la punctul final: eu.

Îmi doresc să-mi aduci DARUL de mai sus. Împlinirea dorinţelor acestea sunt darul potrivit pentru mine. Ştiu că nu e simplu, ştiu că sună  utopic şi că mulţi m-ar condamna de idealism, însă nu-i aşa că tu mă înţelegi?  Te rog, nu-mi spune că sunt prea lacomă, că-ţi cer atât de mult! Ştiu că în desaga ta magică pot încăpea toate visurile omenirii.  Numai că oamenii uită să viseze şi să creadă ca pot împlini ceea ce doresc, cu putere divină şi strădanie proprie.  Şi uită şi că pot fi darnici nu doar de Crăciun. Şi că-şi pot deschide inima nu doar de Crăciun. Şi că pot fi uniţi nu doar de Crăciun. Şi că pot exersa umilinţa nu doar de Crăciun.  Chiar şi eu mai uit uneori…

De aceea îţi scriu astăzi ca unui Dumnezeu , cu mai multă credinţă şi mai multă înţelepciune decât până acum, dar cu dorinţa de a nu înceta niciodată să cresc şi să învăţ calităţile unui OM. Cu dorinţa de a fi capabilă să-mi cunosc menirea şi să fac ceea ce trebuie pentru a o împlini. Şi cu credinţa că voi reuşi, dacă am suficient de multă determinare şi curaj!

Şi dacă nu crezi că am fost suficient de cuminte până acum, şi că dorinţa mea e prea mare, voi înţelege că pentru darurile de calitate e cazul să muncesc pe măsură. Voi avea răbdare să cresc şi poate că voi fi  şi eu Moş Craciun pentru tot mai multe suflete, fără să am pretenţia de a te egala. Dar totuşi, te rog, cere-i şi tu Cerului să-mi păzească OAMENII şi sufletul, atunci când eu singură nu reuşesc să o fac!