Sport extrem pe mare
Chiar daca am facut un curs de inot (pe care nu l-am terminat), eu tot nu am invatat sa inot. Frica de apa cred ca este principalul motiv care a contribuit la neputinta mea. In schimb, am ajuns sa fac sport extrem pe mare. Eu ma aflam pe o saltea pneumatica, ma tineam de niste manere si eram trasa de o salupa care mergea cu viteza mare. Nu eram prinsa cu vreo centura sau altceva. Nici macar asigurare pentru sporturi extreme nu aveam. Faptul ca am purtat vesta de salvare m-a facut sa prind curaj si sa fac nebunia! Totusi, nu cred ca as mai avea curaj sa mai incerc asa ceva inca odata!
Pui de balta
M-am intrebat de multe ori cum unora le face placere sa manance feluri sofisticate de mancare ce contin serpi, greieri, lacuste, broaste si… sa mai dea si bani pe ele! Bleah….! I-am inteles atunci cand am mancat si eu pui de balta. Foarte gustos! Mmm… mai vreau!
Tocuri de 12 cm
In copilare, nu intelegeam cum fetele alea frumoase de la TV se cocoata si merg pe tocuri de 12 cm. ’’Eu nu am sa pot merge pe asa ceva , niciodata!’’, spuneam raspicat prietenelor. Pana acum cativa ani, cand mi-am cumparat prima pereche de pantofi cu toc de 12. Si nu a fost greu deloc mersul pe toc foarte inalt, pentru prima data. Ba chiar am si dansat! Am prins gustul, iar acum in sertarul meu cu pantofi se odihnesc mai multe perechi cu toc de 12. Cateodata imi place sa fiu inalta, ma simt puternica si frumoasa.
Singura printre straini
Fiind singura la parinti, am fost ferm convinsa ca intotdeauna voi ramane langa ei. Dupa revolutie, cand multa lume a emigrat din varii motive, eu il luam pe ‘’niciodata’’ in brate si negam orice gand sau idee de genul asta. Pana cand, intr-o zi, am lasat tot: familie, prieteni si facultate, si am plecat din tara, urmandu-mi jumatatea. Acum am familia mea, dar… gandul meu e mereu acasa, la cei dragi.
20 de kilograme in plus
Toata copilaria si adolescenta am fost aproape anorexica. Am fost urmarita de porecle ca ‘’schiloada’’ sau ‘’uscata’’ de cand ma stiu. Intr-adevar, eram foarte slaba. La 20 ani aveam 44-48 kg la 1,65m si aratam ca o fetita de 12 ani. Culmea e ca eu ma simtem bine cum eram iar cand vedeam o persoana mai plinuta pe strada imi spuneam ca eu niciodata nu o sa ajung asa! Dupa doua sarcini, schimbare de clima si alimentatie, am ajuns sa fiu supraponderala. Undeva intre 64 -68 kg!
SO, NEVER SAY NEVER….
P.S: Ar mai fi doua lucruri pe care nu am crezut ca am sa le fac vreodata, dar acelea raman doar pentru sufletul meu…
***
Pe Mona Khatib o mai puteti citi aici.
Monalisa Khatib traieste de o juma’ de viata in Israel, e o tanara posesoare de blog si in timpul liber e prietena mea cea mai buna! 🙂
Deci da, a avut pile la Oaspete!
Care e povestea: acum vreo saptamana Mona mi-a trimis pe mail un text “scris la nervi” – il gasiti pe blogul ei. Mi-a placut foarte tare si am amenintat-o ca o pun pe Oaspete. Se pare ca nu-i e frica de mine, pentru ca de atunci a mai scris cateva, printre care si cel de fata, asa ca si-a facut si blog, ca sa poata scrie – la nervi sau nu – in mod organizat.
Va rog mult s-o incurajati si s-o vizitati! 🙂
Te pup, Mona, bine ai venit!
Alina, nici n-ai tu idee ce mult imi plac oamenii ce indiferent de varsta au ceea ce se numeste ” prietenul meu cel mai bun ” 🙂
Spun asta ptr ca odata cu inaintarea in varsta am bagat de seama ca exista tendinta de a avea mai mult cunostiinte / colegi/ amici etc si mai putin prieteni.
🙂
…
Mona, ai scris amuzant, lejer si cu nerv 🙂
Never say never inseamna ptr mine :
– sa sar cu parasuta ( ma ingrozeste gandul de a pluti in aer fara nici un contac cu solul )
– sa mananc fructe de mare ( momentan nu cred ca exista ceva mai scarbos decat chestiile alea lipicioase, umede, cu tentacule si ochi holbati )
– sa imi iau permisul de conducere ( sunt oarecum amidextra si am reale dificultati in a identifica corect si in timp scurt stanga de dreapta, chestie care nu prea merge in trafic ) ; ipotetic vorbind daca mi-as lua intr-o zi permisul, as merge cu viteza mare numai asa sa gust si eu senzatia de care tot vorbesc unii.
– sa escaladez un munte ( si sa nu ma vait, sa nu ma zgarii, sa nu ametesc, sa nu obosesc si sa tip cat ma tine gura doar de dragul unui ecou pe cinste )
Din cele ce le-am facut, desi am zis ca niciodata nu le voi face ar fi sportul in mod consecvent. Sunt cea mai comoda fiinta din lume si activitatea mea preferata e statul / cugetatul/ bagatul de seama si cititul. Nici acum nu-mi pot explica cum si ce ma motiveaza sa merg de trei pe saptamana la antrenamente de Tae Kwon Do 🙂
Tocurile de 12 pica, pe de-o parte ptr ca uneori ma lasa genunchii ( bineinteles ca in momente importante ) si pe de alta am 170 si nu mai e cazul 🙂
A, si ce-am mai facut desi n-am crezut ca o sa fac…m-am indragostit odata de cineva si m-am urcat in tren doar sa ma duc sa-l cunosc. Nebunie curata, nu alta. Norocul meu ca n-a fost Jack Spintecatorul 🙂
Citit si placut f.mult. Bine ati venit pe blog si multumim pt.postari.
Draga Alina, iti multumesc ca ma consideri prietena ta cea mai buna. Nici nu stiu ce m-as face fara tine! Iti mai multumesc ca m-ai incurajat sa-mi astern gandurile si m-ai invitat pe boncafe.
Multumiri Lotusului si Ioanei pentru ca mi-au citit textele scrise ”la nervi”, cat si pentru sustinere.
”Nervii ” vor mai continua, pentru ca asa sunt eu, mai irascibila, nedumeririle se vor inmulti, asa ca vor mai aparea si alte texte.Va mai astept…
Fata draga, sunt foarte mandra de tine! Ai blog, ai condei, ce-ti mai trebuie? Deci scrie, ca noi suntem cu ochii pe dumneata, adica te citim! 🙂