Text trimis de Denisa Ciaclan (coramica)
Mă cunoaşteţi, nu? Cum nu?! Sunt găina care naşte pui vii, unul fără un picior şi altul fără aripă! Cel puţin aşa spuneau atunci şmecherii ăia de la ziar. Da, de la Evenimentul Zilei. Unii s-au supărat pe autorul articolului, alţii pe Redactorul Şef, alţii pe mine. Păi, pe mine de ce? Că nu aveam nicio vină! Dar ce să-i faci acuma?
Mai bine tăceţi să vă povestesc eu ce am mai făcut. Să ştiţi că nu-i adevărat că puii mei s-au născut cu o aripă şi un picior în minus. Erau acolo, numai că mai strâmbe, aşa, iar eu i-am dus la operaţie estetică. Au ieşit nişte pui frumoşi, cu picioare valabile şi cu aripi gata de zbor peste garduri. Dar ei erau cuminţi, nu zburau, că nu erau de capul lor în curtea Sevastiţei. I-am purtat eu pe la şcoli, pe la facultăţi să se facă doctori, ca şi aşa oamenii ăştia se tot fac doctori. Azi-mâine nu mai are cine să ne hrănească pe noi, găinile, că toţi sunt doctori… şi nu veterinari! Chiar un pui de-al meu, de-ăla pe care l-am născut, a venit şi mi-a zis: “Mamă, nu se mai zice găină”. “Da cum, măi mamă?” l-am întrebat. “Galinacee”. Auleo, în puii mei! Ce să-i faci?? L-am cotcodăcit eu, dar degeaba, vremurile-s altele, uite, eu am ieşit din ou, ei au ieşit altfel, că s-a modernizat lumea.
Acum, nu ştiu cum va fi cu copiii ăştia ai mei. Cu unul dintre ei. E cocoş şi şi-a găsit o găină de-aia tradiţionalistă. Nu-l crede pe cuvânt că s-a născut, aşa că ea vrea să aibă pui tradiţional, să fie cloşcă. Cloşcă o face băiatu! I-a luat şi Merţan, şi aurituri, deh! Iar celălalt pui – de fapt, e o puicuţă – ce să zic? Nu m-a dezamăgit! A plecat la TV să se facă asistentă, ca toate puicuţele alea de la Capatos şi de la Răzvan şi Dani. Cum e mai de fiţe (originea, deh! – măcar eu am educat-o să fie modestă), nu se găseşte o emisiune pentru ea. Dar caută ea, că doar se caută puicuţele…
Ehhh! Iar eu… am ajuns vedetă fără să vreau, dar mie nu-mi dă nimeni nimic în schimb. Ce să spun atunci? Vreau să merg într-o ţară de vegetarieni… să nu ajung friptură pe un platou! Mă descurc eu, ca întotdeauna. Că una e găina care naşte pui vii!
***
Alte “pastile” umoristice şi nu numai de-ale Denisei Ciaclan mai puteţi citi şi aici.
Coramica, bine ai venit pe Oaspete! 🙂
Spor tuturor la ras si la comentat! 🙂
Coramica, ce tare asta cu “naste pui vii”. M-ai transportat la ora de biologie, zoologie, ce o fi fost :)) Super ai scris! Imi plece si blogul… l-am pus in reader 😉
Alina, ai oaspeti unul si una! 😀
Felicitari!
Andres
Coramica,
fara doar si poate ca, ai din belsug simtul umorului 🙂 🙂
Am zambit citind, iar acum cuget la morala subtil inserata in povestirea ta.
🙂
Multumesc! Am facut din gaina lui Cristoiu un personaj dragut si vorbaret, ca prea a contrariat pe toata lumea la timpul respectiv. Da, stie ea ce stie, ca e trecuta prin…lumea vedetelor:)