(Text trimis de Andrés)
E noapte. Ziua s-a stins cu ore în urmă într-o muzică lină, un zgomot de fundal. Oraşul s-a prefăcut în umbră şi noi ne-am pierdut în el. Am rătăcit pe străzi, printre oameni ameţiţi de parfumul primăverii crude, de oboseala de peste zi şi fum de ţigară. Am ieşit din bar cu gustul vinului pe buze. De ce am cerut oare vin? De ce am cerut vin alb? Am vrut poate să fie o altfel de seară. Să privesc oamenii prin lichidul uşor auriu… o şampanie fără bule, fără fast. Şi de ce am renunţat la roşu? De obicei mă pierd în roşul închis al vinului. Poate pentru că mi l-am pictat pe unghii. Fumul de ţigară a ascuns zâmbete şi eu m-am pierdut de după ele.
Am lăsat în urmă râsetele şi vinul, muzica şi ea a rămas acolo, cântată răguşit. Am pornit pe străduţe goale, fără aer, fără viaţă. Oraşul luminilor s-a stins. Am rămas doar eu aici, îmi caut lumina. Am găsit stelele. Le ating cu privirea şi îmi zâmbesc cu licăriri. Parcă sunt speranţe. Mici şi multe, mii. Am îmbrăţişat oraşul fără să respir, l-am simţit al meu, frumos, perfect. I-am respirat aerul cu nesaţ. Doar noaptea pare a fi curat şi tare. Doar pare. Şi am deschis ochii. Suntem noi. Mereu noi. Eu şi tu. Doar noi şi noaptea. Ţi-am întins mâna şi mi-ai prins-o-n joacă. Ne-am împletit degetele şi suntem unul. Mă plimb cu tine spre nicăieri. Păşesc uşor… O pisică se opreşte şi îşi lipeşte ochii lucioşi de privirea mea. E parte din noapte. Mă lasă să trec şi dispare sub maşini, ca o umbră.
Ca o nălucă noaptea mă urmăreşte în casă. Îmi aprinde lumina şi îmi zăpăceşte gândurile. Îmi toarnă un pahar de vin roşu pentru ca apoi să se pună pe râs. “Uite, vin sângeriu ca unghiile tale!” Se ţine de burtă şi râde. Îmi iau jurnalul şi îi povestesc despre noi. El tace şi ascultă. Eu scriu şi plâng şi râd. Am tot ce aş fi vrut şi îmi doresc să se întâmple cumva. Îmi doresc. Îmi doresc. Îmi doresc. E bine, îmi spun. Dorinţa îmi arată că sunt. Exist. Mi-am dorit să zâmbesc, să scriu, să dăruiesc cuvântul şi cuvântul l-am dăruit. Închid jurnalul. Acum ştie. Aştept. Sper. Cred. Vinul se duce şi el gură după gură. Îi păstrez gustul pe buze. E aminirea unui sărut. E sărutul unei nopţi.
Cum ar fi să închid ochii şi să fiu doar eu, fără tine, fără viaţă, doar eu fără ieri şi fără mâine? Eu aici, o noapte şi atât. Ce aş scrie? Ce cuvânt aş lăsa în urma mea? Degetele se opresc, nu ştiu ce să scrie. Mintea comandă. O dorinţă. Încă una. O zi cu soare aş mai vrea să îmi pot dori să fim noi. O zi cu soare care să se sfârşească într-un nor de fum de ţigară… să îl alung cu mâna şi să te văd pe tine zâmbind. E mult? E puţin? E doar noapte. Închid ochii şi îmi fumez visele. Se ridică în nori alburii către tavan, către cer. E rece, dar a venit primăvara. E gri, dar verdele se aşterne. Ca în vis.
***
Pe Andrés o mai puteţi citi şi aici
Andres, bine ai venit! Vei bucura pe multi cu textul tau plin de poezie, asortat cu primavara asta capricioasa…
Multumesc Alina!
Nici nu iti dai seama cat m-am bucurat sa aflu ca o urmez pe Lotus si ca am 7 zile numai pentru mine, aici printre voi… Bucuria celor care ma vor citi este de fapt bucuria mea 😉
Zambete cu soare mult!
Andres
Andres….Dumnezeu a pus deoaparte oameni care sa ne faca bine…..
si tu esti unul din ei….
iti multumesc
gabidana
Multumesc Dana! Si sunt de acord cu tine… (cum as putea sa nu fiu?) am gasit si eu oameni minunati ale cartor cuvinte mi-au stat la capatai in momente grele. Cuvantul daruit din inima are puteri magice 😉
Te imbratisez cu drag!
Andres draga, eu tare ma bucur pentru tine. Ai scris frumos 🙂
Acum ascult muzica. Cum azi a fost ziua lui John Barry, ascult asta :
http://www.youtube.com/watch?v=4qLprFeOt1w
Si imi vine ” sa inchid ochii si sa-mi fumez visele ”
🙂
Lotus, ti-am luat-o inainte… ascultam melodia de la tine din blog! Hehe! Superba!
Nu stiu cum e la tine, dar la mine e un nor ciudat care acopera juma’ din cer si imi da senzatia de munte inzapezit… e de vis! Nu am loc in balcon ca as fi iesit si eu la un fumat de vise… si o ciocolata! 😀
Andres, la mine e soare.
Asta e alta piesa, diferita de cea de la mine de pe blog 🙂
Eu in balcon am plin de ghivece de flori. Si ma rog, de haine intinse la uscat 🙂
Dar fac paine de casa si printre, mai inchid asa un pic ochii si mai fumez un vis 🙂
Suna bine si lina melodia… dar imi place mai mult prima. E divin pianul ala!
Stii, vorbeam cu niste prietene la un moment dat si aparuse intrebarea “cine mai face paine de casa in zilele noastre?” (primise o viitoare-actuala mireasa cadou o masina de facut paine)… si acum am gasit raspunsul! Cred ca miroase superb…
PS. In balconul meu e pusa bicicleta ca o placinta 😀
Ce frumos ai scris!
Multumim pentru atata poezie!
andres, fotografia cu care ai ales sa-ti ilustrezi textul ma tulbura. Seamana cu mine.
Ma simt rau acum, rememorez ca proasta tot nisipul scapat printre degete.
Si ascult asta:
http://www.youtube.com/watch?v=ablNx04j6_4&feature=related
Multumesc CristinaC!
De fapt nu e poezie, e doar o noapte frumoasa… depinde foarte mult de unghiul din care privim…
Alina, au si rememorarile, rolul lor.
Oare o fi bai daca eu nu regret nimic din ce a fost ?
( Uneori proasta am fost ca m-am straduit sa tin nisipul in pumn, cand stiam prea bine ca nisipul curge )
Alina, fotografia asta ma fascineaza. Are ceva. Si, de asemenea, ma regasesc in ea. Fularul imi apartine! Pe cuvant. Si ochii, si sprancenele, si gandurile… Nu fumez, dar felul in care isi tine tigara ma reperezinta. Parca imi tin eu gandurile inainte de a izbucni in plans (fericire, tristete?!)…
Si cred ca imaginea asta e a fiecareia dintre noi. Imi da senzatia ca e un profil de suflet in asteptare… Imi pare rau pentru starea ta. O cunosc. Sau am impresia ca o cunosc pentru ca starile mele sunt atat de aiurea in ultima perioada. Imi adun fericirile din lucruri marunte si ma simt daramata in momente total nepotrivite. Aseara izbucneam in plans la un comentariu auzit cu juma de ureche, pentru ca mai tarziu sa rad citind o pagina de carte.
Superba melodia! Tocmai a strigat soramea la mine “cine e? Adele? ce melodie?”
Lotus, nu ai fost proasta, te asigur si o stii si tu. Sperai si luptai pana la ultimul fir de nisip pentru ca mai apoi (acum) sa nu existe regrete.
Na, nu e bai!
Ce frumos visezi tu, Andres….
Iar poza e intr-adevar superba…. am folosit-o si eu intr-un articol… pentru ca simteam ca ma reprezinta 🙂
Multumesc Luminita!
Eu cred ca poate fi folosita pentru foarte multe stari de spirit 😀
Azi mi-e bine, sunt foarte vesela. Dar labilitatea mea emotionala e deja legendara.
Alina, eu zic sa stai linistita, se pare ca asa e omeneste ca starile sa alterneze.
Eu zic despre mine ca sunt ” o colectionara de stari ” 🙂
Andres 🙂
te stiu de pe alte meleaguri, si cu timpul am vazut ca ne intersectam cu aceleasi suflete .. Tu, eu cand iti vad numele, postarile,comenturile, nu ma intreba de ce, imi starnesti zambet 🙂 din acela senin si bucuros.
Si iti place verdele deci din start te-am simpatizat. Pe urma te-am apreciat si dupa postarile tale.
Zambet tie 🙂
Alina, iti voi fura vantul putin (e o vorba din Friends “still your wind”) spunandu-ti ca labilitatea emotionala mi-e prietena (ne)buna. Ieri pe cat de bine dispusa eram, azi am fost cu susul in jos (ca sa nu folosesc cuvinte cu sezut). Am iesit putin la o palavra cu un fost-fost coleg si rememorand amintiri parca mi-am mai revenit putin. Desi… nu am primit vesti prea bune, 2 divorturi(ale unori oameni la care nu ma asteptam) si o nunta(a lui). Cand primesc astfel de vesti simt cum se mai surpa o bucatica de incredere in casatorie, in “pentru totdeauna” si cum naiba sa nu trecem dintr-o extrema in alta…
Hai ca acum am luat-o eu pe aratura… Sa ma traga cineva de ponytail acum 😛
Anca, iti multumesc mult, enorm, pentru cuvintele tale frumoase. Stiu ca ne intersectam 😀 ne invartim intre oameni frumosi si crede-ma ca de cand am dat peste blogurile astea ceva s-a schimbat. As fi ras poate daca mi-ar fi zis cineva acum niste ani ca pot avea prieteni pe internet si in mare parte doar pe internet. Acum stiu ca se poate si nu pot numi altfel persoanele cu care am schimbat atatea cuvinte, atatea impresii pe care poate nu le-am schimbat cu multi dintre amicii mei.
Simt ca rezonez cumva cu fetele, care scriu, care raspuns… E ca un club frumos in care gasesti alinare la nevoie si unde simti nevoia sa ajuti cu o vorba macar…
Te imbratisez cu drag si cu tot verdele meu (e culoarea mea preferata alaturi de rosu – ca-s taur),
Andres
Andres 🙂
esti tu o simpatica dar sa stii ca n-am sa accept multumirile pt” cuvintele frumoase” si asta fiindca au venit Asa firesc si asta multumita tie.
Am cetit la Lotusica ca te simti Mai bine, tine-o tot asa tauras simpatic.
Andres pana si ochii mi”s verzi, iar toalele mi-s verzi si pantofii rosii.. oare cu Ce sa asociez ca eu mi-s leut nazdravan, Asa imi sopteste Lotusica.
Noa Andres eu cred ca dragostea noastra pt verde se trage de la natura 🙂
iti urez tie si celor dragi tie noapte buna!
😛 Anca, ochii mi-s verzi si mie si inima verde… De la natura ni se trage cu siguranta! Iar tu, de la pantofi m-ai cucerit iremediabil!
Ma simt mai bine multumita unei flori de la ea din blog. 😀
O noapte frumoasa si la tine sa fie!
Fetelor, astazi am o zi atat de frumosa, vineri 13, 29 de ani 😀 Initial vroiam sa o tin mai mult pentru mine, insa a venit peste mine cu tot alaiul de urari… asa ca ma desconspir si va tirmit imbratisari cu soare mult si cer senin! Sa va ajunga starea mea de bine pe fiecare dintre voi!
Va pup si tin sa-ti multumesc mult Alina pentru gazduire! :*
Andres
LA MULTI ANI, ANDRES!!!!
Sa fii sanatoasa la maximum si fericita pana peste poate, ca talentata la scris esti! 🙂
Fetelor, hai sa-i cantam de aniversare si sa-i mancam tortul – macar virtual! 😀
LA MULTI ANI ANDRES, COPILA DRAGA!
Da acuma cint..cu mult drag…si servesc si o bucatica de tort….vai ce bun e..
si e cu chema…cum spuneam eu cind eram mica.
hello Alina…multumesc ca ai dat de veste.
va pup
gabidana
Andres, fie ca anii tai in viata sa fie covor presarat cu zambete :*
In viziunea mea esti “zambetul” in carne si oase si mai presus de asta,ceva Ce emani tu.
La atatia ani cat Iti doresti, dar sa-i traiesti din plin!
Te imbratisez, zambet verde 🙂
Alina!
Multumesc… am o cutie mare cu ciucalate ca si aperitiv inainte de tort si pupi virtuali cat cuprinde!
:*
Dana, nu o bucatica! O felie mare presarata cu zambete si ganduri bune! te imbratisez!
Multumesc mult Anca, zambet verde! Am unul pentru tine special.
Nici nu am cuvinte sa descriu senzatia zilei de azi… soare si aer cald, ploaia e atat de departe (momentan) si profit de lipsa ei.
Nici ca imi pot dori mai multe… desi ele vin in continuare… se pare! 😀
Andres, LA MULTI ANI 🙂
Intreb si eu de curiozitate, stiu ca e virtual, dar ce tort e ? Asa ca sa-mi imaginez si sa poftesc mai bine 🙂
Andres… LA MULTI ANI !!! 🙂
Sa fii iubita si fericita toata viata!!!
Si… hai sa punem ceva bun, bun de tot in pahare !!! :):):)
Te pup, sa ai o seara minunata asta-seara!
Lotus, am cel mai tare tort (e virtual desigur!)… din ciocolata, ciocolata cu blat de ciocolata si crema de ciocolata fina si delicioasa de simt cum dau in diabet doar gandindu-ma! As pune si o cupa de inghetata langa, sa il stinga putin… poate sa fie de vanilie sau de fructe, cum iti pofteste inimioara!
Hmm… in noaptea asta cred ca mananc iepurele de Paste care se hlizeste la mine… ciocolata! 😀
Sper ca nu am exagerat… 😀
Te pupez!
Andres
Multumesc Luminita!
Am avut o zi superba… seara va fi lina… In pahare, ca tot ai spus, va pun cate un vin bun de tara, facut de tataie. E rosu si bun de tot!
Imbratisari multe, multe!
:*
Andres, voiam sa te salut, pentru ca maine seara va intra un nou oaspete… Sper ca te-ai simtit confortabil cu noi si ca ai sa revii! 🙂
Alina, draga mea, eu iti multumesc pentru gazduire! Stii bine ca ma simt bine aici si a fost o placere sa fiu si de partea cealalta a “baricadei”. In cazul in care vei repeta oaspetii, iti stau la dispozitie cu mare placere si alte cuvinte 😀
Te pup!
PS. Abia astept noul oaspete!
Lumea iti spune: “ar trebui sa-ti gasesti si tu pe cineva”. Tresari, fiindca tu nu te stii singura. Este peste tot unde-ti intorci privirea, iti raspunde la toate gandurile, vede lumea prin ochii tai, o respira prin narile tale si tocmai de aceea lumea ta si lumea lui sunt una, aceeasi imagine pierduta in fumul de tigara si aceeasi aroma aspra de iarba uscata. Ce idee absurda, sa-ti gasesti pe cineva… Asa-i ca si tie ti se pare la fel? “Suntem noi. Mereu noi. Eu şi tu”. Zile urmand altor zile, urmand altor zile, urmand altor zile… Toate, sfarsite într-un nor de fum de ţigară…
A fost superb, Andres. Pe curand!
Abia acum am vazut cuvintele tale Marilena! M-ai “citit” sa stii, mi se pare absurda ideea, da. Si ma enerveaza uneori acel “ar trebui sa”. De ce ar trebui? De ce nu vad si ei ca lucrurile se pun cap la cap singure, ca indiferent de ce vreau eu acum, de acel “trebuie”, totul va fi asa cum vrea timpul, in ritmul lui si nu al meu. Trebuie e un cuvant dur si fortat…
Multumesc Marilena!
:*