Dragoste in fiecare zi si-n fiecare ceas.
Dragostea e peste tot in mine si, la randu-mi, simt ca fac parte din ea.
Dragostea ma cere si ma arunca pe culmi nebanuite, unde nu-mi imaginam c-as putea sa urc.
Dragostea ma fura si ma vinde unui suflet, prea devreme uneori, prea puternic.
Dragostea ma lasa sa poposesc unde n-ar mai fi locul meu si tot ea ma face sa ma intorc unde ratiunea nu-mi da voie.
Dragostea imi cere sa tac, sa cred fara sa vad, sa cred ce simt.
Dragostea e vinovata de toate realizarile si esecurile mele, nu doar in cuplu. O laud si o blamez totodata, o arunc spre capatul pamantului, dar se intoarce cat as clipi, fara sa-mi dea ragaz sa o iert si sa o primesc iar. Isi face culcus in suflet inainte sa-i raspund hotarat: “Da!”.
Dragostea ma impinge spre cele mai mari nebunii, ma vrea si ma tine, ma lasa sa plec, dar ma intoarce din drum.
De cate ori am gresit si-am regretat, am avut ca motiv dragostea. Si, astfel, mi-am alinat inima cu mai mare usurinta. Am crezut-o parte din mine, pentru a nu ma condamna prea aspru. Si, totusi, nu de fiecare data socotelile au iesit perfect. M-am trezit uneori realizand ca nu a fost chiar dragoste, nu dragoste autentica, ci mai cu seama dorul nestavilit de a fi alinata si dorinta acerba de a mi se confirma ca si eu contez pentru cel de langa mine. Imbratisari tandre si suspine soptite, mangaieri dulci asteptate uneori prea mult, savurate cu nesat prea putina vreme.
Dragostea n-a fost dragoste mereu, a fost nevoia de ea. Si totusi, asta nu inseamna ca am simtit mai putin autentic, ca am daruit doar pentru a primi.
Am ales sa-mi amintesc azi de cate ori mi-am dorit-o si cat de mult sau putin mi-a fost impartasita. Am ales sa-mi amintesc ca o am si-o daruiesc de cate ori am ocazia, celor ce merita sau celor ce cred ca merita, autentic, desavarsit. Pentru ca asa stiu sa dau si asa voi sa primesc! Chiar de gresesc, ar fi din dragoste…
Iubeste-ma azi, nu-mi promite vesnicia! Dar fa-o cat pentru toate zilele pamantului, ca sa pot sti ca n-am pierdut nimic, de-ar fi sa nu te mai vad maine!
***
Pe Andra o mai puteti citi si aici.
Andra, bine ai venit pe Boncafe!
Din unghiul meu dragostea se vede la fel, motiv de agonie si extaz, de binecuvantari si blesteme. Dragostea mea nu cauta niciodata decoruri pufoase, nu intreaba daca e impartasita, pentru a se putea desfasura pe de-a-ntregul, dar spera sa fie. Insa, de cele mai multe ori, nu e…
Bun venit Andra, tie si cuvintelor tale frumoase!
Da, asta este dragostea, desenata in cele mai simple cuvinte… cea pe care o avem, o dorim, la care visam…
Cu drag,
Andres
Andra, eu m-am uitat putin prin casuta ta, inainte de a-ti scrie, incercand asa, sa-mi fac macar o impresie mica-mica.
( Mi-a placut mult ” Ce-am mai invatat ” , ” Cand am crescut ” , ” Si ploaia m-a trezit )
Ai scris tare frumos. Iar esenta, cel putin din punctul unde sunt eu, ai cuprins-o in ultimele cuvinte ” iubeste-ma azi, nu-mi promite vesnicia”.
🙂
“Iubeste-ma azi, nu-mi promite vesnicia! Dar fa-o cat pentru toate zilele pamantului, ca sa pot sti ca n-am pierdut nimic, de-ar fi sa nu te mai vad maine!”
Frumos ai spus-o!
Vă mulţumesc pentru primirea călduroasă! Vă împărtaşesc, am sosit acasă de la treburile mele şi primul gând a fost sa deschid laptopul, să văd dacă a apărut textul. Am găsit şi mai mult: câteva cuvinte calde de bun venit si opinii despre ce-am scris. Mulţumesc tuturor , iar acum, punctual:
@Alina: Din nefericire, puţini sunt cei care ştiu să dăruiască necondiţionat, însă eu am credinţa că pentru sufletele calde Dumnezeu are stropul de lumină, chiar de ne poartă paşii uneori mult şi greu… 🙂 “Ceea ce dai, ţi se întoarce, e legea Universului.”
@andres: Aşa e. Iar uneori, dragostea e chiar lipsa cuvintelor, un desen diafan de gesturi insesizabile pentru ochii neatenţi.
@lotusull: Mulţumesc pentru vizită şi apreciere! Am scris din suflet, pentru mine şi cei ce vor să-şi mai clătească ochii pe-acolo. Mă bucură faptul că ţi-a plăcut!
@Cristina C: Mulţumesc! Am şi simţit-o şi crezut-o, la momentul scierii. Şi acum, deopotrivă.
@Cristina C: scrierii*, scuzaţi, mi-e foame ;))
Citeam acum din nou textul tau si mi-au sarit in ochi, mai mult ca data trecuta, cuvintele astea: “Dragostea ma impinge spre cele mai mari nebunii, ma vrea si ma tine, ma lasa sa plec, dar ma intoarce din drum.” Este destul de ciudat cum ne intoarce dragostea pe toate partile, face din noi neoameni, nu ne recunoastem… Cred ca are putere magica 🙂
Andres
Da, are putere magica, puterea incognoscibilului, aparent. Are capacitatea de-a ne ajuta să înţelegem mai bine ce înseamnă cu adevărat sa fii OM, să daruieşti, să-ţi pese de celălalt, prin suprema IERTARE. Şi eu mă regasesc adesea recitind ce scriu, găsind parcă noi şi noi sensuri frazelor deja aşternute, de parcă nici nu le-am scris eu. Azi am scris ceva nou şi pe-al meu blog. Când vă e dor de mine, vă aştept şi acolo:D
Andra, multumesc ca ne-ai fost oaspete! Si o sa ne fie dor de tine, fii sigura, si vom veni! 🙂
Mulţumesc şi eu!